Ziua mea de vară

Ne-am cunoscut în urmă cu destul de mulți ani, în raport cu vârsta mea. Vreo 9.  Pe vremea aia, eram o puștoiacă mică și grăsuță. Mă consideram neinteresantă. Însă într-o vară călduroasă, el avea să îmi demonstreze contrariul. Vedeam, la plimbările prin oraș, că de câte ori îl întâlneam, îmi urmărea privirea până mă făceam roșie ca focul în obraji, iar apoi, pe măsură ce mă uitam la el furiș din depărtare, îmi analiza corpul. Obișnuită fiind cu replici răutăcioase, credeam că este vreo nație de glumă nedescoperită încă de mine.

Evoluasem mult anul acela. Acceptasem formele mele cele puțin pline și îmi făceam prieteni mult mai ușor. Dar pe el nu îndrăzneam să îl abordez singură, deși îl știam de vreun an și eram sigură că, dacă ceva ar fi mers prost, nu m-ar fi judecat. Însă ochii aceia albaștri mă priveau într-un fel unic. Arătau de parcă adorau priveliștea, fără ca totuși să fie perverși. Când îi simțeam asupra mea, ceva, în instinctele mele, lua foc. Deveneam agitată, vorbăreață, râdeam aiurea. Iar într-o zi de vară, pe când mă plimbam cu o colegă, fata s-a oprit să îl salute. Pentru prima dată în afara școlii, aveam ocazia să îi vorbesc. Așa că am ales să tac. Ce vorbeau cei doi nu mai știu. Eram prea ocupată să încerc să respir regulat și să îmi fac inima să bată mai puțin zgomotos. Pe nesimțite, pașii ne-au dus în gara pustie a orașului. Iar acolo, amicei mele i s-a făcut poftă de înghețată. Și a plecat, oprind scurt orice tentativă a mea de a o urma.

Iar noi doi, am rămas singuri. Îmi simțeam obrajii arzând, iar respirația devenind neregulată. Iar încercarea de a-mi controla reacțiile era atât de puternică, încât am început să tremur. Am ridicat privirea. Iar senzația a fost atât de intensă încât chiar și acum, după atâția ani, este greu de descris. Mă simțeam analizată până în cele mai întunecate colțuri ale sufletului. Dar la modul plăcut. Mă simțeam descoperită mai degrabă. Mă simțeam frumoasă. Mă simțeam…în siguranță! Iar după acele secunde, în care puteam să jur că cineva a oprit timpul, el a rupt tăcerea:

– Știi, esti mult mai timidă decât ar trebui să fii. Te știu. Te și cunosc, dacă poți să crezi. Îți este teamă încă de ceea ce cred oamenii despre tine. Să nu îți mai fie. Știi…noi băieții, nu toți umblăm după fete slabe. Unora dintre noi le plac formele.  (Ochii mei, nesiguri, căutau să îi susțină privirea) Nu te uita așa la mine! De-acum, să nu crezi că te-aș prefera obeză. Dar este ceva la tine. Ceva ce îmi place la nebunie. Nu știu ce. Nu știu cum se numește. Îmi plac formele tale pline. Îmi place cum îmi urmărești pe furiș privirea. Îmi place forma buzelor tale.  (Continua să vorbească, apropiindu-se tot mai mult de fața mea. Respirația mi se calmase și îi urmăream ca sub hipnoză ochii și buzele) Acum, că sunt atât de aproape, îmi place și mirosul tău. Miroși dulce. Ai un parfum special.

Și timpul a început din nou să curgă. Prietena mea a intrat val – vârtej, doldora de pahare de plastic.

– Am adus îngheța….dar am uitat  una la magazin! Am luat vanilie în loc de cioco!! Berebe și semesee!

Iar în clipa în care a dispărut din nou, am văzut ceva ce nu credeam că am să văd vreodată. El roșise. A început să râdă fâstâcit, ascunzându-și capul la baza gâtului meu. Senzația era plăcută, de furnicături calde, așa că i-am mângâiat părul și am început să râd și eu. Nu știu ce m-a făcut să spun ce am spus:

– Nu azi!

-Nu, mi-am ratat momentul de glorie pe ziua asta. Trebuie să îmi reîmprospătez super-puterile și să te prind la cotitură și în altă zi!

– Auzi, tu îți încerci armele de seducție pe mine?

– Armele de seducție nu există, timido! Sunt un mit! Nu există standarde. Nu sunt arme și gata.Chestia cu armele este vrăjeală.

Vocea i se legăna, ca a unui copil care știa ce spune, dar nu era sigur. Vorbea zâmbind și își mai punea, din când în când, capul pe mine. Nu m-a sărutat în acea zi. Dar a făcut ceva mult mai important: mi-a câștigat încrederea.

Articolul este răspunsul la Super Provocarea Super Playboy din concursul Super Blog. Cât despre poveste…poate este reală, poate nu. Vă las pe voi să decideți dacă o veți crede sau nu.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: