Verificarea primei case este obligatorie

Sursa foto:

Sursa foto: http://www.fyqyfz.com/397046-sweet-home.html

Cinci lucruri de care cred că trebuie să se țină cont la achiziționarea primei case.

Am făcut în cele ce urmează o listuță cu lucrurile de care cred eu că trebuie să se țină cont la achiziționarea unei locuințe. Este că vă așteptați să fie 7? Sincer, și eu. Dar mi-au venit în minte numai 5. Mai am până mă mut la căsuța mea, dar ca oricărei fete, îmi place să visez.

Așadar, listuța mea:

Accesul – pentru mine nu poziționarea față de centru este importantă, ci apropierea de piață, bănci, supermarketuri. Dacă le am la îndemână, nu mă deranjează să stau mai departe de centru sau metrou. Apoi, îmi plac blocurile care sunt ceva mai „ascunse”, pentru că la bulevarde este un zgomot infernal. OK; tâmplăria din ziua de azi te ferește de o parte din poluarea fonică, dar vrei să poți aerisi.

Construcția – etajul la care este situat apartamentul, suprafața, structura de rezistență și materialele folosite anul în care a fost construit blocul, posibilitățile de compartimentare, numărul de lifturi și capacitatea lor, amplasarea ghenei.

Cumpărarea unei proprietăți imobiliare impune o mulțime de verificări din acest punct de vedere. Domu a creat o lista de verificare extinsă. Așa că dacă ești la prima experiență imobiliară și îți cauți casă (pe care să o achiziționezi), înarmeaza-te cu lista lor de verificare, te va scuti de multe regrete.

Compartimentarea – mi se pare foarte important un apartament decomandat, pentru ca în caz de vizite, accesul în baie sau bucătărie să se facă fără a deranja oaspeții sau rudele cu care locuiești. În plus, un astfel de imobil este „închiriabil” și „împărțibil” în caz de colegi de apartament.

Spațiul destinat depozitării – din punctul meu de vedere, o locuință calumea are debara și/sau cămară. Nu de alta, dar oricât de tânăr și deschis la minte ai fi, oricât de puțin spațiu ai ocupa, vei avea nevoie de acest spațiu. Nu de alta, dar trebuie să ai unde să ții hainele de iarnă, gecile sau ghetele alea voluminoase.

„Istoricul” apartamentului, dacă nu cumperi unul nou-nouț – nu m-aș fi gândit la treaba asta dacă nu aș fi stat atâția ani în chirie la un singur proprietar. În acești ani, ba s-a bușit conducta de la baie, ba am înlocuit bazinul, ba s-a inundat bucătăria din cauza unei țevi care nu știu ce pățise. Pentru ceea ce a reparat singur, proprietarul ne-a înmânat chitanțele și garanțiile aferente. Am păstrat și toate dovezile de plată posibile pentru curent, întreținere, net și ce mai e pe numele lui. „Hârțogăraia” asta arată ce a pățit apartamentul, care sunt punctele forte, ce mai trebuie aranjat. Mi se pare important ca cineva care este pe punctul de a cumpăra să aibă acces la astea.

Cam astea sunt ideile mele. Dacă aveți și altele, nu ezitați să mi le spuneți.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: