Trece vremea…

Chiar sunt singura care se uita in jur si vede ca mai toate prietenele din copilarie sunt maritate?

Este ciudat. Ieri, alaltaieri,  nu aveau pe nimeni, si, badabim, badabum, primesc invitatia la nunta. Desigur, se cam marita toate la Motru si nu am ajuns la nunti pana acum. Dar totusi, fenomenul ma sperie. Imbatranim, fratica! Maine, poimaine, fac 24 de ani. Si ma gandesc la toate prietenele sau colegele care sunt maritate de multicel, sau au relatii vechi de nu mai tin minte cand. Unele au deja copii maricei, ii duc deja la gradi, sau sunt gravide, si pregatesc botezul.

Oricum ar fi, au deja casa lor, in cele mai fericite din cazuri. Nu stau cu parintii sau cu soacra, si au pe cineva pe care sa se bazeze, la bine si la rau. Pe cineva cu care sa imparta singuratatea si nevoile. Pe cineva care sa le inveseleasca si la le ia in brate, sa le spuna ca totul va fi bine.

Asteapta nerabdatoare sa vada daca vor cumpara hainute roz sau albastre, aleg jucarii pentru carucioare, ursuleti de plus carora sa nu le sara nastureii si sa devina papa bun, patuturi roz si pufoase.

Cred că este un sentiment fenomenal. Acea senzaţie că cel de lângă tine este acolo, şi acolo va rămâne. Lângă tine, până la bătrâneţe. Că veţi fi doi romantici, doi nostalgici plimbându-se agale prin parc, aşteptând nepoţeii în vizită, în timp ce le veţi pregăti răsfăţuri interzise de părinţi.

Trece vremea…poate mai repede decât ar fi cazul, şi mă întreb când va veni ziua în care voi cumpăra pluşuri şi zdrăngănele pentru propriul copil. Nu mi-am propus să am unul, dar presimt că ziua aia va veni cândva, şi că este cam departe.

Îmi plac copiii, îmi place să le aleg jucării, nu mă înţelegeţi greşit. Să nu fie copiii mei numai, ştiţi cum se spune. Mi se pare că responsabilitatea şi dăruirea maternităţii sunt, cumva, un dar şi un blestem. Un privilegiu de care trebuie să ştii să te bucuri. Mi se pare că a fi PĂRINTE nu este de nasul oricui. Trebuie să fie, cumva, o abilitate cu care te naşti. Ceva ce ai în sânge, fără să ştii…

Sau poate sunt doar melancolică, şi oricine poate fi părinte, atâta timp cât alege momentul cu înţelepciune.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

1 Response

  1. Vio says:

    Tine doar de prioritati, eu de exemplu aleg sa traiesc pentru mine si nu pentru altii. Imi place libertatea de a ma putea trezi la 3 dimineata ca m-a lovit chefu de a merge pana la mare.

    Fieare cu ce-i place…

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: