Sori și Lumânări

lumanari

Am citit cu ani în urmă, când Octavian Paler a decedat, un citat despre Soare și Lumânări.

Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric. Octavian Paler în Scrisori imaginare

Au trecut aproape 10 ani. La vremea aia aveam vreo 17 ani. Și încă trăiam cu impresia că pentru a fi importantă pe lumea asta, trebuie să știu unde voi fi peste 5 ani, să devin cunoscută de absolut toată lumea, sau să conduc grupuri pentru a conta în viața cuiva. Credeam că trebuie să știu ce vreau de la viață, pentru a ști cum pot ajuta. Iar eu eram o adolescentă mică și ușor speriată, care nu știa nici măcar unde avea să dea la facultate.

Până atunci, în lumea-mi micuță existau doar Oameni-Sori. Nici nu visam la Lumânări. Cei pe care-i vedeam la televizor hrănind flămânzii planetei, adoptând copii sau mergând fără teamă în țări sărace, să țină loc de profesori. Vedeam cum undeva, departe, oameni mari, mari de tot, reușeau să schimbe vieți. Unora le citeam cărțile și știam că nu voi mai fi nicicând la fel după lectură. Și știam că eu nu voi fi nicicând în stare să fac asta pentru cineva. Și mă întrebam: dacă nu pot face nimic, pentru nimeni, ce caut aici? M-am născut degeaba?

Aflând citatul ăsta, am început să mă gândesc că poate, POATE, nu sunt chiar atât de mică pe cât mă cred. Că POATE, doar POATE voi reuși să fac ceva de la metrul meu și-un pic. Fără să fie nevoie să cresc.

Mi-am dat seama că eu trebuie să fiu un Om-Lumânare. Că pot încerca să ajut oameni mici, cu lucruri mărunte. Că nu doar flămânzii și neștiutorii planetei au nevoie de ajutor. Că există lângă mine oameni care au nevoie de susținere. Iar faptul că povestea lor nu este tragică nu-i face mai puțin importanți.

Am învățat foarte multe de atunci. Am învățat să îmbrățișez oameni care nu-mi sunt rude, fără să mă simt stingheră. Am învățat să zâmbesc ceva mai des, chiar dacă zilele nu-mi sunt mereu fericite. Am mai învățat să cer ajutor atunci când am nevoie, chiar și de la cei care par mai slabi ca mine. Am învățat să fiu mai deschisă la ceea ce se întâmplă în jur și să nu mai iau totul personal. Și să fac chestiile astea sincer. Din inimă. Pentru că așa-mi spun mie instinctele, pentru că așa are chef absolut toată ființa mea.

Și am auzit la un moment dat oameni, pe lângă mine, spunând că ar vrea să facă și ei o diferență în lume. Să facă ceva pentru cei de alături. Mi-am dat seama că gândesc așa cum o făceam eu cândva. Și mi-am spus că le va prinde bine să citească asta. Că vor dori și ei să fie Oameni-Lumânări.

Nu este nevoie să mutați munții din loc pentru a conta în viața cuiva. Luați la pachet mâncarea pe care nu ați putut-o termina la pauza de masă, ori cereți o porție în plus, ambalată. Bătrâna de la covrigărie o va aprecia.

Mergeți și donați sânge, dacă vă permite sănătatea. Dacă vreți să știți cui donați, din păcate, sunt șanse mari să cunoașteți pe cineva care știe pe cineva care are nevoie. Sau puteți găsi asemenea cazuri pe Și eu donez sau pagina Centrului de Transfuzie.

Cumpărați o cafea pentru un coleg care stă peste program sau are o zi grea. Împărțiți cu el covrigul. Sunt gesturi super mărunte, dar ridică moralul cum nu vă puteți imagina. Eu împărțeam la un moment dat steluțe cu citate, iar un coleg mi-a spus zilele astea că i-e dor de ele. Veți fi surprinși să aflați cât de tare contează asemenea chestii.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: