Primii mei bani

primii_baniDacă tot m-a luat melancolia zilele trecute și am povestit de ce mi-e dor, am zis să duc povestea până la capăt și să vă spun cum am făcut primii bani. Nu de alta, dar mi-am dat seama zilele trecute cât de repede trece timpul. Nu îmi amintesc deloc ce am cumpărat de ei, nu mai știu exact când se petrecea „acțiunea”, însă îmi amintesc cu lux de amănunte efortul depus. Și satisfacția.

Am făcut primii mei bănuți la sfârșitul clasei a zecea. De fapt, cred că era vacanța de după. La vremea aia, îi cântam deja mamei de vreun an și ceva că eu când oi da la facultate, vreau să dau la litere sau la limbi moderne. Mama că să vedem ce variante om avea, că o fi că o păți.

O prietenă de-a mamei are o fată, cu câțiva ani mai mare ca mine. Nu mai țin minte dacă era într-un an mai mare, la un liceu de arte, sau la facultate de profil. Cred că a doua variantă. Fata avea de tradus niște documente din engleză în română, pentru a reuși să facă nu știu ce proiect sau lucrare teoretică.

Într-o zi, acea prietenă îi povestește mamei dilema în care se află: engleza era ceva mai dificilă decât cunoștințele cuiva care face o oră, două pe săptămână. Ar fi plătit pentru munca aia, dar parcă nu ar fi dat nu știu câți lei pagina pe ceva ce urma să fie doar o pagină a proiectului. Avea nevoie de ajutor, dar nu știa unde să-l ceară.

Moment în care mama i-a spus că fii-sa (adică Moi) este pasionată de limbi străine și cărți. Așa că s-au înființat cele două la mine, chiar în ziua cu pricina, să-mi arate ce și cum. Eram gata să ajut. Mereu sunt. Dar ideea unui limbaj specializat mă cam speria. Totuși, când am văzut paginile, am acceptat să ajut de dragul exercițiului. Erau, țin minte și acum, câteva capitole bune despre vestimentație în teatru: de  la cum începi schițele și cum trebuie să te informezi la cum trebuie luate corect măsurile actorilor. Am zis că ajut fără să vreau recompensată, că-s tare interesante foile alea. Și apoi, în mintea mea, ăla era un semn care urma să-mi spună dacă mă pricep sau nu la treaba asta.

Și m-am apucat, frumos și încetinel, să transcriu materialele. Cum viteza mea în materie de scris este comparabilă cu a unei țestoase în comă, după vreo două zile a venit „beneficiara” să mă ajute. În câteva ore, îi dictam aproape cursiv. Mama, care s-a nimerit acasă în unele zile de traduceri, a luat aminte la naturalețea cu care dictam în română citind ceva ce nu era în limba mea maternă.

Câteva zile după ce am terminat treaba, a venit mama fetei în vizită și mi-a întins aproape 40 de lei. Eu, care spusesem că ajut gratis și nu eram obișnuită să iau bani de la cunoscuți pentru ajutor, m-am uitat lung la mama, refuzând. Mă așteptam să mă susțină, să fie de acord că-mi va prinde bine la admitere traducerea aia sau ceva de genul ăsta. În loc de asta, a spus ferm ceva de genul „Ia-i fată, e munca ta! Vezi pe ce-i dai, să nu-i cheltui aiurea!”.

 Azi, 10 ani mai târziu, îmi amintesc de câteva zile călduroase de vară, în care mă plimbam concentrată prin sufragerie, în timp ce Luiza scria migălos la măsuța de cafea. Este o amintire dintre cele mai vii. Iar la momentul în care am creat-o, nici nu visam că se va întipări așa adânc. Și nici nu bănuiam că fix momentele alea mă vor încuraja, 3 ani mai târziu, să intru la o facultate de limbi moderne aplicate cu admitere.

Voi aveți amintiri de genul ăsta? Țineți minte primii bănuți sau momente din viață care deși mărunte, s-au dovedit cumva importante? Îmi povestiți?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

2 Responses

  1. Roxana says:

    In vacantele de vara petrevute la tara ajutam toti copiii din sat la mate. Unele mame ma rasplateau cu produse apicole sau oua, doar una s-a gandit sa imi dea bani, ca sa-mi cumpar ce vreau eu cu ei. Nu au fost multi, dar suficenti cat sa ma umple de multumire. Mi-am cumparat o carte cu ei, lassie se intoarce acasa.

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: