Povești de groază cu pantofi

etienneAm admirat mereu femeile care merg pe tocuri de parcă s-ar fi născut încălțate cu ele. Eu nu am fost niciodată așa. Eu am fost mereu ghinionistă în materie de încălțări. Și o vreme, m-am încăpățânat aiurea. Cu foarte mici excepții, încălțările cu tocuri s-au întors mereu împotriva mea.

Mi se pare că uneori, tocurile sunt supraestimate. Peste tot în jur vedem reclame la pantofi cu toc. Și nu prea mă uit eu la prezentări de modă, dar nu țin minte să fi văzut foarte des  manechine în balerini sau bascheți. Tocul este un simbol al senzualității și al feminității. Iar mie mi-a luat foarte, foarte mult timp să mă învăț minte. De fapt, încă o comit uneori.

Prin clasele primare, am pus ochii pe niște pantofiori maronii. I-am probat și-mi erau mici. Dar îmi plăceau, eram răutăcioasă și am spus mamei că sunt numai buni. Figura a ținut până la serbare, când am dansat nu mai știu minte ce, m-au trădat drăcoveniile și m-au ros de nu vă pot spune, iar toată lumea a început după aia să-mi arate unde este baia. Încă încerc să reprim amintirile, vreo 17 ani mai târziu, iar mama încă povestește, printre lacrimi de râs, de câte ori are ocazia.

Pentru banchetul de clasa a 8-a, prietena mea cea mai bună m-a ajutat cu o pereche de sandale de test, cu care m-am chinuit câteva săptămâni să merg la școală. Pășeam pe ele ca pe cuțite, îmi rodeau degetele de nu vă pot spune…dar eu mergeam pe tocuri! Norocul meu a fost că mama între timp învățase ce are la bătătură și mi-a luat ceva super simplu, cu toc micuț și solid, care a făcut față cu brio petrecerii.

Timpul a trecut, eu am crescut, iar în liceu a trebuit să merg la prima mea nuntă. După îndelungi căutări, am găsit niște pantofiori cu argintiu. Au fost super comozi în probe și acasă. Apoi la nuntă…știți cum este cu încălțările noi.

La sfârșit de clasa a 12-a mă deșteptasem deja. Aveam la mine toculețele de la nuntă, despre care știam că mă vor sabota la un moment dat, PLUS o pereche de sandale simple, pe care le-am încălțat imediat ce s-a încins atmosfera.

O singură dată a fost altfel. Am avut demult, în studenție, o pereche de botine demențiale. Ziua în care le-am cumpărat îmi va rămâne veșnic în suflet. Era în outlet-ul ăla din Militari, era început de toamnă iar eu eram la cumpărături pe post de ghid pentru o colegă de cameră, care poseda harul de a se rătăci în București. Ca să nu leșin de plictiseală cât își alegea toculețe, am dat o raită printre rafturi. Și atunci…le-am văzut! A fost dragoste la prima vedere. O pereche de botine negre, cu tocuri, ce urcau foarte puțin pe glezne și aveau câte o fundiță pe lateral. Singura pereche rămasă era fix numărul meu. Soarta îmi trimitea mesaje. Îmi spunea că acele botine pe mine mă așteptau. Am fost împreună vreo doi ani de zile. Mergeau de minune și la blugi și la fuste. Le-a dus tata la reparat de vreo două ori…din păcate, în ziua de azi, nimic nu ține o veșnicie, așa că la un moment dat nu au mai putut fi „resuscitate”.

Culmea este că mama pare să aibă mai mult noroc decât mine. Iese la cumpărături, ca o floricică și mă trezesc că sună: „Mami, ghetele alea de anul trecut, ce număr au? 37? Și vin bine? Ești sigură? Văd aici niște săndăluțe și cred că ar merge la rochița ta aia neagră. Le vrei? Nu? Lasă că le iau oricum, să ai ce purta dacă te duci la vreo nuntă!” Închide frumos, îmi face noile achiziții pachet și de fiecare dată mi-au venit de minune. Mi-a cumpărat o pereche de pantofi cu tocuri foarte înalte pentru ce port eu și am fost cu ei la câteva petreceri, am jucat și am dansat ore bune, încălțată, FĂRĂ să îmi rup gleznele. Ce ne-am face fără mame?

Ideea este că mi-a luat ceva timp să mă maturizez din punctul ăsta de vedere și să înțeleg că pot să fiu feminină și fără tocuri, așa cum pot să fiu feminină fără păr lung, curgând cascadă pe umeri. Am învățat că deși tocurile sunt elegante, este mai plăcută o femeie în balerini decât una care merge de parcă ar fi o girafă pe gheață. Oricât de sexy ar fi o pereche de stilettos, este și mai sexy să poți păși sigură pe ceea ce porți și să nu ai picioarele bășicare a doua zi.

Ultima dată am comis-o urât de tot chiar acum vreo două săptămâni, când am mers la petrecerea de Crăciun de la serviciu încălțată cu botine cu toc mare și platformă. Încălțări foarte comode în mod normal, dar care după vreo două piese rock și câteva hore din alea de ale noastre m-au trădat cu nerușinare. Mi-am jurat că nu mai ies din casă neasigurată. Balerinii sunt sfinți, ca și pernițele de silicon și plasturii. Dacă nici după asta nu îmi vine mintea la cap…e groasă treaba.

Să nu credeți că mă dau bătută! Am pus ochii pe o pereche de pantofi tare faină, pe Etienne   (cei din imagine) , și primul instinct a fost să îi comand în secunda doi. Apoi mi-a venit mintea la cap, am sunat-o pe mama și am decis ca la următorul salariu să îmi iau varianta joasă , pentru purtat la birou sau la evenimente. No more impulse buying for me this year!

Sunt curioasă totuși: sunt singura care a pățit așa? Sunt singura care poartă pantofi cu toc doar la petreceri și/sau sărbători importante? Numai eu am trecut prin asemenea chinuri?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

2 Responses

  1. Ioana Radu says:

    You are not the only one! 😀
    Cand eram in facultate purtam tocuri 6 zile din 7, genul ala “de parca m-as fi nascut cu ele”. Din anul 3 m-am angajat si am experimentat munca de teren, care nu se pupa deloc bine cu tocurile, asa ca am trecut la adidasi si balerini. De atunci sa fie vreo 5 ani, timp in care am purtat tocuri doar la nunti si botezuri :)). Plus ca am cam uitat sa merg pe ele, mi se par un chin. Ma uit la unele perechi si ma intreb cum de reuseam sa merg cu pantofii respectivi zile la rand.

    Si eu vreau sa-mi iau ceva de la Etienne. Ma gandeam la niste ghete, mai de sezon asa. Nu ma corupe cu pantofi, Luciana! Stai locului! 😀

    • Mie mi-a luat mama ghete, mi le trimite zilele astea. Și mi-am promis că-mi mai cumpăr și eu un pantofior, ceva, o cămașă de „femeie serioasă” că nu mai am 12 ani să merg peste tot în blugi și în tricou.
      Ciuboțele de iarnă am (șenile din alea de fâș) am peep toe, am pantofi, niște botinele joase care merg la nunți, boteze și cumetrii. Balerini sunt. Lipseau niște pantofi. Așa că nevoia mă îndeamnă.

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: