Plimbare prin Țara Luanei

Am reușit, în urmă cu vreo două săptămâni, să ajung și în Țara Luanei. Nu am avut un motiv anume. Pur și simplu mi-am propus ca anul ăsta să vizitez cât mai multe locuri din România, așa că am luat la rând excursiile organizate de Hai să socializăm! Asta a fost a șasea drumeție a mea cu ei.

Ne-am văzut ca de obicei, dimineața, la vreo 6 fără, în față la Hotel Horoscop. Pe la vreo 11 și ceva eram deja la Muzeul Chihlimbarului, în Colți. Mă așteptam să fie mai mare, sinceră să fiu. Însă are doar 3 camere, ce-i drept, pline de istorie. Am aflat că atunci când vine vorba de chihlimbar, România este foarte specială. Nu vă spun mai multe, vizitați să aflați, că intrarea este doar 3 lei și merită fiecare bănuț.

Am mers apoi în satul Aluniș, la o bisericuță rupestră ce are aproape 1000 de ani. Dacă nu ar fi fost ghida să ne povestească despre ea și preotul să o deschidă, am fi ratat-o. Biserica a fost completată la un moment dat cu o construcție de lemn care ascunde intrarea în stâncă. Așa că nu-ți dai seama că e acolo. E foarte ușor să o ratezi.  Lângă ea se află cimitirul și puțin mai încolo, tot săpate în stâncă, două așezăminte. Unul jos, la nivelul solului și unul la care ne-am urcat pe stânca destul de abruptă și de la care am coborât ajutată puțin. Din păcate nu toți cei care au dat pe aici înaintea noastră au respectat locul și am observat cu tristețe câteva nume scrijelite aiurea în piatră.

Am luat-o ușurel pe ulițele înguste, pe jos, spre marginea satului și am ieșit ușor, pe drumuri care se vede că sunt foarte puțin umblate, ocazie cu care ne-am murdărit ca niște purceluși.

Am făcut o pauză de povești înainte de a începe partea mai dificilă a drumului. Când vine vorba de Țara Luanei, Diana, ghidul nostru, este o adevărată enciclopedie ambulantă. Știe atât date istorice cât și legende ale fiecărui locșor pe care l-am vizitat. Mi-a rămas în minte povestea unei comori care ar fi ascunsă undeva sub Agatonul Nou, dacă nu mă înșel. Mulți săteni fermecați de legendă au încercat să o găsească, până când, într-o zi, un grup de oameni ai locului au dat de tunelul care ducea la ea. Unul dintre ei a fost coborât acolo iar ceilalți au rămas afară. Ajuns în locul cu pricina, omul ar fi început să urle ca din gură de șarpe, cei care îl așteptau reușind să deslușească doar „Balaur! Balaur!”. Întâmplarea a avut un așa mare impact asupra omului, că a rămas fără grai. Iar cei care au participat la aventură, bunici ai oamenilor care locuiesc acum în zonă, au refuzat să spună până și propriilor copii toată povestea și locul comorii, de teamă că s-ar apuca să o caute. Acesta este doar unul dintre misterele locului, cel de la care am reținut mai multe detalii.

A fost cu siguranță cea mai solicitantă drumeție în care am fost până acum. Și m-aș mai duce o dată, doar pentru poveștile Dianei, să casc ochii și urechile mai bine de data asta.

Este un drum care te obosește destul de mult fizic, dar care nu îți dă voie să renunți. De îndată ce ai ajuns în zona așezărilor rupestre, ești prins fără scăpare între „am obosit și nu mai pot” și „am ajuns până aici și văd tot ce e de văzut, urc până la cer dacă trebuie”. Iar dacă ești ca mine, printre cei care decid să meargă mai departe, merită fiecare pas. Am încercat să surprind cât am putut de bine munții și pădurea, cum se văd timizi de la Chilia lui Dionisie sau Peștera lui Iosif. Iar când am ajuns acasă și-am văzut pozele mi-am dat seama că nu am reușit. Locurile, așa cum se văd acolo, după ce ai ajuns sus de tot cu răsuflarea tăiată, sunt de zeci de ori mai frumoase ca orice poză.

La fel de frumoși au fost și oamenii. Poate cea mai tare gașcă din care am făcut parte până acum. Ne-am făcut poze unii altora, ne-am ținut de mână în pantă și am împărțit mâncarea. Am primit sfaturi despre cum să calc mai bine ca să nu-mi rup picioarele și mi-au dat ciocolată când tremuram văzând cât de sus m-am cocoțat. Iar pe grupul pe care au fost adunați participanții la drumeția asta sunt mai multe poze decât am văzut eu în alte 5 la un loc.

A fost genul de excursie care mă face să vreau să vizitez și mai mult din țara asta superbă cu Hai să socializăm! Așa că dacă ați fost cu mine, sper să ne mai vedem pe cărări de munte, că tare mi-a făcut plăcere.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow on Feedly
%d bloggers like this: