Pierdut vis. Găsitorului recompensă.

Ne naștem perfecți. Ne naștem conștienți de faptul că nu existăm degeaba și cumva, în sânge, în simțiri, în fiecare gură de aer expirat, ne simțim menirea. Avem cu toții îngeri păzitori, ce ne șoptesc la ureche de ce ne-au trimis pe lume.

Și apoi învățăm să vorbim. Învățăm ce e aia NU. NU face aia că te lovești, NU mânca aia că dai în diabet, NU ai voie acolo.

La scurt timp după asta, vine școala. Pune mâna și învață să scrii frumos, învață să numeri calumea, ar cam fi cazul să faci adunări fără numărătoare. Nu mai sări caii popii pe afară, că dor nu te faci sportiv! Și nici artist, că ăia cică mor de foame. Laaasă că aaaai la vară timp să te joci! Nu mai lăsa copilul așa mult vara afară, dă-i să facă tema pentru acasă pe vacanță, că are el timp să se joace, când o termina gimnaziul!

Cum să te joci, pune mâna și învață pentru capacitate, ai timp după ce intri la liceu! Dar cum să te pui pe distracții la liceu? Pun-te cu burta pe carte!!! Bacul cine îl ia? Că nu îl dă nimeni pentru tine! Te distrezi tu după!

Și te-ai distra, dacă nu ar veni admiterea, examenele, licența, pune mâna și dă la master, că nici măturăreasă nu te faci azi numai cu licența!

Și apoi îți găsești de lucru. Și ai senzația că pentru asta ai muncit toată viața, acum nu mai trebuie decât să te întreții.

Și, undeva între toate astea, vocea îngerului se aude tot mai încet. Iar visurile își pierd mai întâi culorile, iar apoi, ușor, conturul. Și uităm cine suntem cu adevărat.

Și simțim că lipsește ceva. Simțim că undeva, în noi, flacăra care era cât pe ce să ne ardă din dorința de a ne îndeplini menirea, stă să se stingă. Nu ne mai încălzește inima. Și fără căldura aia, cu răceala lumii mari și rele, inima e confuză.

Puțini dintre noi mai simt că inima, deși fericită cu ce are, nu s-a descoperit în totalitate pe ea însăși. Puțini mai aud, cât de cât, Vocea. Puțini dintre noi ne căutăm menirea. Puțini dintre noi își dau seama că își mai datorează și altceva, pe lângă locul de muncă și un trai decent. Puțini dintre noi conștientizăm că nu ne-am născut să plătim facturi.

Și mult, mult mai puțini dintre noi, aud vocea, îi vorbesc limba și răspund.

Eu nu sunt unul din cei foarte puțini. Eu sunt unul din cei cărora li s-au încurajat talentele în copilărie, cât s-a putut. Și totuși, undeva pe drum, am pierdut un vis.

Încă mai caut…
Share

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: