Pasiuni

A fost demult, în urmă cu atât de mult timp, că nici eu nu mai ştiu cât a trecut, o fetiţă care îşi decupa vechile haine pentru a face haine păpuşilor.

Iar în vacanţele de vară, se strecura pe furiş în camera mătuşii, desfăcea uşor sertarele de la masina de cusut a mătuşii sale, şi şterpelea resturi de material. Cât despre priceperea mătuşii…nimic nu era mai plăcut decât să o urmăreşti cum desface mecanismul greoi, ascuns în carcasa cu aparenţă de birou, şi îl monta.  Avea muuuulte papiote mătuşa. Era fascinant pentru copilă să urmărească modul în care fiecare fir este trecut prin mai multe locaşuri, urmând ca mai apoi să ajungă pe măsuţa de lucru, de unde urma să treacă prin material, tivind rochii, ajustând pantaloni sau readucând la viaţă vreun costum.

Timpul a trecut, micuţa s-a făcut adolescentă, iar apoi a devenit femeie. A rămas totuşi, cu fascinaţia pentru un anumit tip de obiecte. Genul pe care le poţi găsi într-un magazin de electrocasnice, şi care uşurează viaţa oamenilor ce  preferă lucruşoare făcute sau personalizate de mâna lor. Nu contează că este vorba de haine sau mâncare. Femeia de acum crede că obiecte ca cele de aici nu trebuie să lipsească nimănui. Aşa a fost educată. Cu ideea că în viaţă trebuie să ştii să faci cu mâna ta lucrurile elementare: o mâncare simplă, o prăjiturică poate, o reparaţie de bază prin casă, ori să repari ceva descusut până ai timp de croitor.

Iar femeia asta de care vă spun, regretă că s-a născut târziu. Că azi, nu mai este o mândrie să ştii să croşetezi, să tricotezi, să coşi cu mâna ta ceva numai bun de purtat. Azi este o pasiune “vintage”, sau, pentru unii, o îndeletnicire băbească. Azi oamenii dau bani să cumpere ceva când vechiul obiect s-a stricat, în loc să repare. Azi nu mai avem legătura sentimentală cu obiectele făcute “cu mânuţele alea două”.

Azi ne cam grăbim…dar fascinaţia mea o ia uşor, şi admiră pe cei care încă mai cred în astfel de obiceiuri.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: