Pachet de acasă

A venit astăzi, de la Motru, o prietenă  cu mașina. Tata, om grijuliu, zice să îmi trimită pachet. Eu, ca să îi fac pe plac, zic:

Păi dacă tot trimiți, trimite niște ceapă, câțiva ardei, un dovlecel, doi, și niște castraveți, să am acolo! Și praz, dacă tot zici că ai, să simt că sunt olteancă, nu?

Râzând, închide tata telefonul, și îmi pune pachet la fată pe mașină! Eu uitasem, de când cu căminul, ce pachete trimit părinții, de felul lor! La cămin era ceva gen

– Ce vrei să trimit?

– Păi pune o caserolă cu tocană, niște ciorbă, două, trei șnițele și murături! NU PUNE PILAF CĂ NU VREAU, NU ÎMI PLACE, NU MĂNÂNC!!!

– Biiiine mamă!

Iar după pachet mă duceam cu Lupul. La gară, studenții, înșirați la locomotivă/controlor, așteptau ca preșcolarii la grădiniță, de Crăciun, să le fie strigat numele, în ordinea depărtării de casă! Cu cât stăteai mai aproape, aveai pachetul mai la urmă!

Printre murmurele nerăbdătoare ale asistenței, se mai auzea, amuzat, câte un „Hopaaaa! Nu ai prea fost cuminteee!” de câte ori cineva primea pachet în plasă, ori vreo cutie mică.

Pachetul meu venea în geantă de voiaj neagră, imensă.

Ajunsă la cămin, găseam litri mulți, de ciorbă, în borcane de alea imense, de plastic, de murături. „Niște tocană” ajungea cam în două caserole mari, iar șnițelele, în câteva punguțe. Minim 15! Să fie! Murături? Două borcane de castraveți, două de gogoșar, 2, 3 de zacuscă. Plus tocană la borcan, de la cine știe ce vecină iubăreață! Unde mai pui că de la o vreme, știa tot Motru că sunt mare amatoare de ardei copți, iar o prietenă a mamei mai scotea de la congelator câte o pungă, pentru mine! SĂRUMÂNA DOAMNĂ!

Și găseam, desigur, pilaf cât vedeam cu ochii, în caz că vor colegele de cameră! Și câteva checuri, făcute după rețeta mătușii! De alea se ocupa, metodic, Lupul! (Sărumâna Mădă!)

Azi mi-am adus aminte de vremurile alea! A trimis tata, în două sacoșe imense, de rafie, vreo 7 kilograme de cartofi, 5 de castraveți, două de ardei, dovlecel cât a putut duce, iar ceapă la fel!

Nu mă întrebați cum am adus pachețoiul acasă, de la 1 Mai,  că nu știu! Dumnezeu m-a ajutat! Bogdaproste că  acum pot găti bine mersi, am dotările aferente, și nu mai e nevoie să car oale și ulcele!

Știu doar un lucru! Că trebuie să le mulțumesc alor mei, că au avut încredere cât să mă lase la studii departe de casă, și mă cred destul de matură încât au încredere în deciziile mele, dar încă mă consideră destul de neajutorată încât să se asigure că am ce mânca, și că mi-e bine. Joi vine pachetul de la mama, care este în Spania, și trimite mereu conserve de ton, de alea bune :X

Mi-ar putea trimite bani, să îmi iau eu. Veți spune. Dar vă voi contrazice! Nu ar putea! E o chestie de mamă! Trimite ea mâncare, să știe că am ce ronțăi. Bani trimite de o hăinuță, un pantofior, o admitere.

Studenții provinciali vor înțelege!

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

1 Response

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: