Oscar Wilde și crimele la lumina lumânării

Cartea asta îmi atrăsăse atenția de prin noiembrie. Am văzut-o în automatul de cărți de la metrou Victoriei, cu 12 lei, dar nu am putut să mi-o cumpăr pe loc.

Oscar Wilde și crimele la lumina lumânării mi-a atras atenția pentru că, din punctul meu de vedere, Oscar este un artist foarte misterios, foarte elegant și foarte special.

Așa cum îl văd eu îl prezintă și această carte. Numai că în romanul lui Gyles Brandreth descoperim și pasiunea scriitorului pentru enigme. Pentru că este o carte pentru care am sentimente contradictorii, o să o prezint cu bune și cu rele.

Mi-a plăcut:

-Din nou, felul elegant în care este descris artistul. Descoperim un Oscar cochet, manierat, în pas cu vremurile sale, plin de energie.

– Felul în care te prinde romanul de la bun început. Te face să crezi, de la primele pagini, că cele descrise acolo chiar s-au întâmplat.

– Legăturile cu prietenii reale ale lui Oscar: Sir Arthur Conan Doyle și Robert Sherard (cel din prisma caruia sunt prezentate faptele)

– Suspansul, imprevizibilitatea.

Nu mi-a plăcut:

– Așa cum declară pe parcursul acțiunii, Oscar este fan înrăit al lui Sherlock Holmes, și este chiar inspirat de acest personaj. Atât de inspirat și vrăjit, încât devine un fel de Sherlock. Dacă ai citit măcar câteva din aventurile detectivului, vei recunoaște cu siguranță stilul, cu una din caracteristicile cele mai interesante ale personajului: uneori pare foarte atras de caz, iar alteori pare indiferent. Și te vei aștepta la mult mai mult. La o identificare mai profundă cu Sherlock. Și vei citi cartea așteptând și alte subtilități ca luate din Baker Street. Subtilități de care nu vei avea parte.

Dacă nu luăm în considerare ultimul punct, cartea este chiar superbă, ușor de citit, acțiunea este foarte ușor de urmărit. Este o lectură foarte plăcută. O să vă facă o poftă de Agatha Christie și Sir Arthur Conan Doyle…ceva de nedescris!

O găsiți pe site-ul Nemira sau pe elefant.ro, cu 10 lei. Sau la magazinul lor, pe Magheru, la același preț. Dacă o vreți, mai bine să o luați de la sursă, pentru că în altă parte poate fi ceva mai scumpă, și ar fi mai eficient să mai puneți niște lei la diferență și să cumpărați Oscar Wilde și Ringul Morții, o altă carte din serie, disponibilă zilele astea în librărie.

Așadar, în caz că v-am convins, lectură plăcută!

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: