În oglinzi și-n ochii altora

Fotografie0325Am citit în urmă cu vreo 10 ani povestea de mai jos, în prefața unei cărți scrise de Coelho, despre Narcis și cum se admira lacul în ochii lui. La vremea aia aveam vreo 15 ani și s-a dovedit o simplă poveste. Cu timpul, am început să o înțeleg altfel. Nu știu dacă așa a gândit-o autorul, dar eu așa o înțeleg. este o povestire despre Narcis, de Oscar Wilde.

“Cand a murit Narcis, au venit naiadele (zeitele izvoarelor si ale padurii) si au vazut lacul in care Narcis cazuse, transformat dintr-unul cu apa dulce, intr-un ulcior cu lacrimi sarate.
-De ce plangi? au intrebat naiadele.
-Plang pentru Narcis, raspunse lacul.
-Ah, nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis, continuara ele. La urma urmelor, desi noi am alergat mereu dupa el prin padure, tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.
-Dar Narcis era frumos? intreba lacul.
-Cine altul poate sti mai bine decat tine? raspunsera surprinse, naiadele. La urma urmelor, doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme. Intr-un tarziu, zise:
-Il plang pe Narcis, dar niciodata n-am stiu ca el era frumos. Il plang pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele, eu puteam sa vad reflectat, in fundul ochilor lui, propria-mi frumusete.”

Suntem  oameni și suntem fragili. Ceva în natura noastră ne face să alergăm după frumusețe, să vrem să înțelegem abstractul. Iar apoi vrem să ne contopim cu universul și să fim ceva deosebit, ca piese ale măreției lui. Așa că facem tot posibilul să fim frumoși, să arătăm bine, să facem tot mai multe și mai cu moț. Vrem să fim observați. Căutăm să-i ajutăm și să-i admirăm pe ceilalți, să le fim pe plac. Nu pentru că am fi altruiști, nu pentru că ne place să ajutăm. Ci pentru că dacă suntem frumoși în ochii lor, vom fi și în ai noștri.
Oglinda este subiectivă, oricât am vrea să credem altceva. În oglinda mea este o fată drăgălașă, de vreun metru șaizeci și ceva. Are păr drept, scurt, cu un breton care aproape ascunde o pereche de ochi mici, migdalați, căprui și ramele subțiri și roșii ale unor ochelari. I se pare că are nasul mediu spre măricel și că buzele, deși nu-s chiar mici, au un contur nedefinit. Fetii din oglindă îi place conturul propriului corp și nu se teme să se admire. Ar fi chestii de îmbunătățit, desigur. Știe și ea. Și cât timp are grijă de varianta materială a imaginii, este mulțumită.
portret-lucianaOchii celorlalți sunt și ei instrumente înșelătoare. Am vrea să fim iubiți pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce cred ei că am fi. Dar felul în care ei ne percep depinde, la rându-i, de foarte multe variabile. Contează cum suntem în ochii cunoștințelor comune, contează cum eram când ne-au cunoscut, ce purtam, sau dacă nu cumva miroseam a parfumul lor preferat. Și oricât de tare am vrea să credem contrariul, ne place să ne vedem în ochii altora. Și vrem să fim frumoși. Acolo și în oglindă.
Oricât aș vrea să cred că sunt fix fata din oglindă, sunt de fapt contopirea dintre ea și cea din ochii celor de lângă mine.
Poate de asta mă atrag portretele și caricaturile. Am primit anul trecut un portret și m-am simțit mai narcisistă ca niciodată. Este foarte interesant să te vezi așa. Este ceva special, mai intim decât o poză sau ceva făcut pe calculator. Imaginile de genul ăsta au suflet. Te transpun pe pânză ori hârtie, prin mâinile celui care a avut răbdarea să te deseneze, prin ochii care te percep altfel decât un obiectiv, prin detaliile date de persoana care a făcut comanda, atunci când nu ai fost tu.
O caricatură oferită cadou nu este neapărat un semn că cineva încearcă să facă o glumă. Poate să fie și un indiciu că cel de lângă tine îți știe defectele și că le acceptă. Sau că îți are suficientă încredere în umorul tău încât să îți facă un așa cadou.
Găsești un alt fel de oglindă în asemenea cadouri . O oglindă mai caldă, îndulcită de un om drag. Puține lucruri sunt mai calde și mai apropiate de atât, atunci când le faci cadou.
*In imaginea de sus sunt eu, la 5 ani. Portretul este primit cadou de Secret Santa, anul trecut, de la o fată pe nume Rusu Romina Mariana.
Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

3 Responses

  1. Ioana Radu says:

    Stiu povestea lui Narcis de cand eram prin liceu, desi intr-o forma un pic diferita. Cica se admira atat de mult in lacul cu pricina incat s-a indragostit de propria lui imagine, iubindu-se atat de mult incat nu a mai luat in seama nimic altceva. Provenienta cuvantului “narcisist” cica ar veni chiar de la Narcis. Mi-a placut modul in care ai spus lucrurile, ca suntem rezultatul a cum ne vedem noi + modul in care ne percep ceilalti. De mult n-am mai citit ceva cu care sa rezonez asa de mult.

  1. October 24, 2016

    […] Luciana – http://alucianna.ro/oglinzi-si-n-ochii-altora/ 2. Tiziana – http://www.gagiu-tiziana.ro/454-2/ 3. Mihaela […]

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: