Oameni care mă inspiră – Camelia

1961926_10203017267530032_610824735_oCamelia este colega mea de aproape un an. În toamnă, a participat la una din probele Maratonului Internațional București. Nici nu bănuiam, la acea vreme, cât de pasionată este colega mea de alergat.

Am aflat câteva luni mai târziu, cu ocazia unui interviu pentru revista angajaților de la locul meu de muncă. Colega mea era la a doua participare la un maraton. Participase pentru prima dată la un asemenea eveniment în primăvara aceluiași an. Îmi amintesc cuvintele ei de parcă mi le-ar fi spus ieri:

„Eram în luna mai. Era incredibil de cald afară și mă simțeam terminată. Și în ziua aia am aflat cât de rezistentă sunt. Am aflat de ce sunt în stare. Mă tot gândeam că nu pot să mă las fără să încerc, că mai am puțin, că trebuie să termin. Și așa am trecut linia de sosire.”

În octombrie, Cami a participat la Cursa Populară Hospice. Era foarte entuziasmată că avea să alerge. Am putut să văd asta în ochii ei. Eram acolo. Mi-am pierdut vocea în ziua aia. Cei aproape 4 kilometri pe care i-a alergat i s-au părut o joacă de copil. În mare parte pentru că așa era logic să fie, cursa a fost gândită pentru copii. Eu știu numai că dacă alergam atâta amar de drum, o tură de Casa Poporului, m-ar fi luat ăia de pe trotuar cu șpaclul și cu o cârpă înmuiată în alcool, atât de „pricepută” sunt la sporturi. O admir pentru asta. Mi se pare mare lucru să muți tura pe care o faci prin parc dimineața în plin centru al Bucureștiului, pentru că știi că gestul tău va aduce câțiva banuți unei organizații precum Hospice, care luptă să ajute bolnavii.

A și cunoscut o parte din beneficiarii bănuților, câteva săptămâni mai târziu. Am petrecut, noi două alături de alți 10 colegi, o sâmbătă, alături de copiii sprijiniți de fundație. Copii ai căror părinți suferă de boli incurabile. Sau sufereau, înainte să treacă în lumea celor drepți.

Camelia este unul din oamenii care mă fac mândră că lucrez unde lucrez, că trăiesc în țara asta, că nu mi-e teamă să cred în bunătatea celorlalți. Pentru că asemenea oameni îmi arată că credința mea nu este o dovadă de naivitate sau de slăbiciune și că există și alții, care trag de povara asta frumoasă pe care o numim viață în aceeași direcție.

În mai are loc un alt maraton. Și, desigur, Camelia participă:

Alerg de obicei pentru că așa simt, pentru că îmi place, pentru că mă face să mă simt liberă. Însă pe 18 Mai voi alerga pentru un motiv cu totul și cu totul diferit. Voi alerga pentru că semenii mei au nevoie de ajutor. Voi alerga pentru că sunt sănătoasă din punct de vedere medical, iar asta mă face să pot. Voi alerga pentru că sănătatea mea este gratuită. Și pentru că starea de bine a altora costă. Pe 18 mai voi alerga pentru că pasiunea mea cea mai mare poate cumpăra sănătatea celor de lângă mine.

Dacă vreți să o ajutați, puteți folosi direct pagina de pe site-ul organizației. Pagina apartine celor 5 colegi care vor alerga pentru această cauză. Fiecare leuț contează, iar dacă nu puteți ajuta financiar, fiecare share o poate aduce mai aproape de suma pe care și-a propus să o strângă.

Și uite așa, pentru că mă simt inspirată de colegii mei (mai am oameni puși pe fapte mari în jur și o să vi-i prezint) m-am gândit să particip în septembrie la Sky Run. Adică să urc scările de la Sky Tower. 680 de trepte. Presimt că am să termin la vreo două, trei zile după start. Dar nu-i bai. O iau molcom, ardelenește, keeping calm și toate cele, că doar nu are să mă alerge nimeni. Nu?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: