O viață – Guy de Maupassant

Cu această postare debutează o nouă rubrică, Amintiri dintre fluturi. Îmi părea rău să las fostul blog de izbeliște, așa că am decis să aduc aici o parte din cele mai iubite postări. Oricum sunt vechi și acolo nu le mai citește nimeni. Și sunt triste, sărăcuțele, că nu le bagă nimeni în seamă. Le înveseliți voi?

 O viaţa a Jeanttei, căci ea este eroina romanului. Fiică a unor baroni, Jeanne este crescută printre măicuţe, iar la 17 ani este luată de părinţi la moşia Peuples. Aici îl cunoşte pe noul vecin, viconte de Lamare, domn distins, cu care mai târziu se căsătoreşte. Descoperă astfel că Julien, partenerul său de viaţă nu este chiar atât de nobil în maniere. Descoperă în el un zgârcit, căruia nu-i plăcea să  fie tras pe sfoară. Iubirea fată de el devine mai degrabă o obligaţie, singurele momente de dragoste adevărată între cei doi fiind luna de miere. 
   La întorcerea din această “escapadă”, Jeanne descoperă că fusese tot timpul înşelată. Sotul ei avea o aventură cu bona din clipa în care pusese piciorul pe domeniul baronilor. Din păcate, tânăra rămane însărcinată. Familia eroinei o alungă, dar în bunatatea lor infinită, se asigura că are din ce trăi, şi îi găsesc chiar şi un soţ, în ciuda reacţiilor violente ale lui Julien.
   Soţii de Lamare işi fac curând noi prieteni, în familia marchizului de Coutelier, a cărui soţie, nespus de prietenoasă, este doar noua amantă a soţului. Jeanne nu este afectată de proaspăta descoperire atât de tare, fiind îngrozită mai degrabă de faptul că fiinţa care se forma în pântecele ei ar putea semăna cu tatăl. Are o sarcină grea, ideea maternităţii o îngrozeşte, însă incepe să îsi iubească fiul în clipa în care acesta vine pe lume. La scurt timp, mama Jeannei moare. Marchizul descoperă la rândul său adulterul soţiei, şi răstornă spre o vale caravana păstorească în care aceştia se adăposteau, într-o noapte cu furtună. Adăpostul deviază spre stânci, şi cei doi îşi găsesc sfârşitul.
  Rămasă numai cu tatăl ei ca sprijin, şi cu mătuşa Lison, sora timidă şi aproape inexistentă a mamei sale, Jeanne devine obsedată de creşterea fiului, Paul. Acesta, ajuns la liceu, devine uşor un răsfăţat şi se umple de datorii, bunicul murind în timp ce încerca să le acopere.
  Salvarea vine în persona Rosaliei, bona alungată în urmă cu mulţi ani, care o ajută pe protagonistă dupa moartea mătuşii Lison, scăpând de datorii, prin vânzarea câtorva proprietăţi, şi restricţionând influenţa fiului risipitor asupra mamei.

  Soţia care îl ţinea pe Paul departe de familie şi afundat în datorii moare la câteva zile după naştere, fiica sa cu ochi albaştri aducând speranţă în viţa proaspetei bunici.
  Dacă vă apucaţi să citiţi romanul, fiţi puternici, pentru că primele pagini sunt îngrozitor de plictisitoare.
  Dincolo de asta, actiunea se desfăsoară frumos, nu este previzibilă, nu este siropoasă. Maupassant are un anumit fel de a descrie aici, folosind natura ca exteriorizare a personajelor, şi lăsând cititorul să întrevadă anumite legaturi între acestea.
  Şi, dacă tot vorbim de personaje, acestea sunt puţine, legăturile complicate de rudenie apărând doar in conversaţii.
  Îmi pare rău că nu am şi o poză cu această carte. Aştept păreri dacă  l-aţi citit deja.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: