Nu cu bloggeri aș juca eu Pizza Roulette. Aș juca-o cu colegii de la pauză de masă.

Pizza Roulette este un joc nou, lansat de Oliveira.ro. Ca să joci aduni gașca și comanzi o pizza de pe pagina campaniei. Una dintre felii va fi foarte iute. Așa că vă adunați în jurul mesei, învârtiți farfuria și fiecare ia felia din dreptul său. Dacă urci pe net poze sau filmulețe cu reacții folosind hashtagul #PizzaPartyOliviera, poți câștiga premii iuți.

Blogal Initiative mă provoacă să spun cu ce bloggeri m-aș băga la o ruletă din asta. Dar eu nu aș împărți experiența cu colegii din online, ci cu cei de la birou.

Dacă ai drum prin Sun Plaza de luni până vineri, pe la ora 13, vei găsi negreșit o gașcă veselă, undeva în față la cinema.

La pauză plecăm din birou grămadă, care cum apucăm, ne răsfirăm să ne luăm de mâncare sau ne luăm pachețelul din frigider și ne îndreptăm apoi spre partea dintre Cinema City și Subway. Este punctul nostru de întâlnire. Acolo încropim o “masă de praznic”, unind câte 2, 3 seturi de mese, în funcție de câți bănuim că ne vom aduna. Uneori suntem 2, alteori ne găsim și 14-20.

Oameni care îmi înseninează pauza, indiferent despre ce ar vorbi. Nu contează dacă ne contrazicem, dacă suntem de acord sau dacă are careva o nouă pasiune pentru șosete și tricotat. Suntem acolo să ne ascultăm reciproc, să mai râdem.

În pauza de masă ne vezi pe toți așa cum suntem dincolo de mailuri și confirmări de rezervări. Și îmi plac colegii mei, așa cum îi văd în ora aia: oameni cu suflet mare și cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat. Oameni ale căror glume îți pot însenina și cea mai a dracului zi posibilă.

Cu ei aș împărți o Pizza Roulette, o ciorbă, un șnițel. Chiar și o coajă de pâine, dacă s-ar întâmpla să o am doar pe aia. În afară de familie și prieteni, colegii de la birou sunt singurii cu care mă văd făcând asta.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: