• Uncategorized
  • 6

My way

My Way este piesa lui Brenciu. Sau, mă rog, remixul. Îmi place la nebunie cum cântă Benciu. Transmite o emoție anume, o energie unică. O poftă de viață senzațională, prin zâmbetele sale, sau mă face să mă cutremur, atunci când pune atât de mult suflet când cântă, că aproape îi dau lacrimile. Ador să văd un artist atât de implicat. Îl admir de pe vremea când prezenta Neața, cu Luciu și Zamora. Și Neața în Epoca de piatră! Doamne ce vremuri!

Am fost, pe la începutul verii, la emisiunea lui Bittman. Acolo, Brenciu a venit cu finalista sa de la Vocea României, Iuliana Puschila. Emoționată nevoie mare, fata era în spatele decorului, și aștepta să își audă numele. Cum eram pe ultimul rând, am văzut-o, și am îndrăznit să îi zâmbesc. A simțit că lumea o susține, și a zâmbit și ea, cu oarecare ușurare. Sper ca Brenciu să o promoveze mai departe, pentru că avem nevoie de artiste care nu zâmbesc de formă, ci pentru că simt afecțiunea publicului. Avem nevoie de artiști care sunt ARTIȘTI, nu pur și simplu fețe bine branduite. Și mă bucur că unul din artiștii mei preferați promovează astfel  de talente. Mă face să fiu mândră pentru că admir asemenea oameni, îmi arată că nu îl admir degeaba.

Vouă vă place Brenciu?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

6 Responses

  1. da, imi place. nici nu-mi vine a crede ca el este baiatul ala cu teleeurobingo show :))

  2. Yamasha says:

    imi place si nu-mi place. cateodata exagereaza, cateodata e ok 🙂

  3. vienela says:

    Mie imi place mult Brenciu. Pe langa sarmul pe care il degaja, are si o voce inconfundabila, o voce calda, patrunzatoare, care imi da fiori.

  4. Adda says:

    Imi place mult “Septembrie luni” si “Fac ce-mi spune inima”.
    Brenciu e un artist desavarsit… cum e si Tudor Chirila de altfel 🙂

  1. October 21, 2012

    […] leapsa merge mai departe catre Adelina, Claudiu, Narcis, George, Aura, Taraboste, Lucianna, Vienela si tuturor celor care vor s-o […]

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: