Mama

Mama mea este dovada că Dumnezeu mă iubește. Ea și câțiva prieteni. Am o mamă teribil de ciudată, prin echilibrul între libertate și control asupra mea.

Deși pe la vreo 19 ani deja se mărita, și ne-a crescut cu cheia de gât, vorba aia, și mâncare la frigider, cumva a făcut o treabă genială crescându-mă. Poznele copilăriei mele, deși mi-am mai luat câte o palmă pentru ele, o amuzau mereu, și mi-a susținut orice pasiune. Nu prin înscrieri la cine știe ce cursuri. Ce să faci în Motru?

Susținerea venită din partea ei s-a manifestat prin alimentarea resurselor de care aveam nevoie, în limita posibilităților. Pasiunea pentru lectură, debutată la vreo 8 ani, s-a lăsat într-un timp cu cărți cumpărate din Târg(u Jiu). Țin minte că la  un moment dat mergea destul de rar acolo, dar se întorcea mereu cu o carte. Așa am citit Cuore, Singur pe lume, Prinț și Cerșetor, Heidi și câte și mai câte.

Pasiunea pentru scris a apărut tot la vreo 8 ani. Am scris o poveste despre un copil și un pom. Parcă prea frumoasă pentru a fo scrisă de cineva așa mic. După ce s-a convins că nu este copiată, mi-a urmărit cu atenție compunerile de școală, și mi-a scos din bibliotecă, pe rând, cărți care să îmi alimenteze imaginația.

Cumva, tot mama mi-a dezvoltat și gustul la haine! Cele de școală erau mereu albe sau negre, iar celelalte, pe cât posibil colorate, „că dor n-am 180 de ani să mă îmbrac ca un cioclu!”. Așa spunea când, plinuță fiind, trăgeam cu ochiul la chestii negre, să mă subțieze! „Ce să fac mămică dacă ai burta în față, și fundu tras înapoi? Așa ești! N-ai vrea să fii fotomodel! La anii mei ce-ai să faci dacă o iei așa de acuma?”

Cu machiajul i-a luat ceva să se obișnuiască, dar deh! M-a făcut, asta e de-acum! :))

Cel mai mult apreciez însă încrederea dovedită! Aveam voie oricând, oriunde, numai să știe cu cine, cam la cât mă întorc, și cum dă de mine în caz de ceva. Prietenelor care strâmbau din nas le spunea scurt: „Fata mea, știu ce am crescut! Și stai tu liniștită, că dacă aveam pui de panaramă la bătătură, era panaramă și înainte de 21, și înainte de 22, și sub nasul meu, stai tu calmă! Că asta nu-i proastă!”

Apoi am rămas singură în București. Și în ciuda libertății imense primite de atunci, și a aripilor în care tot suflă să mă înalțe, sună cât de des, să vadă dacă sunt bine.

Și să îmi dea rețete: „Să nu mănânci numai ciorbă! Fă o salată! Ia niște roșii, niște castraveți, o ceapă, ai verdeață? O legătură de mărar ia! Și le toci frumos pe toate, le pui în castron, stropești cu ulei…Mai ai ulei de măsline? Să țin minte să trimit!”

Și nu, nu exagerez! Libertate totală, dar grijă imensă față de faptul că am ce mânca, și indicații la gătit! Deși eu pregătesc masa de Paște, Crăciun și An Nou, cam de 3 ani…Ce m-aș face fără ea, oare?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

1 Response

  1. Adina says:

    Mama e cea mai speciala fiinta din vietile noastre, legatura indestructibila ne marcheaza pentru eternitate…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow on Feedly
%d bloggers like this: