Lumea cealaltă

church_candles_by_athanaseNe place să credem despre cei trecuți în neființă că s-au dus într-o lume mai bună, unde laptele și mierea curg cascade. Că nu mai doare acolo și că vor fi răsplătiți pentru faptele bune.

Adevărul este că nu pentru ei sperăm la asta. Nu pentru că îi iubim foarte mult, ci pentru că ne este frică. Ei au trecut în neființă. S-au alăturat unor generații de oameni dragi ce-i așteptau cu brațele foarte larg deschise, deși sperau să nu ajungă să-i strângă la piept așa curând.

Noi am rămas în urmă și doare ca toți dracii. Indiferent cât de puțin ai cunoaște o persoană, când afli că a trecut în neființă, ceva în tine se stinge. Pentru că o parte din existența ta, poate câteva minute pe care le petreceați împreună, se sting și ele. Rămân în urmă timpi goi.

Nu am mai avut de-a face cu sentimentul ăsta de așa de aproape vreo 16 ani, de când s-a stins ultima bunică rămasă în viață. Am fost mută câteva zile bune la vremea aia. Și ceva timp o visam spunând că nu mă părăsește.

Uitasem cum este cu adevărat să afli de dispariția unui om pe care l-ai cunoscut personal. Uitasem. Uitasem senzația asta de anestezie sufletească. De momente în care mintea mi-e moartă în comparație cu ceea ce par să simtă cei din jur. Momente ce fug uneori de mine și lasă în urmă clipe de lacrimi ce-mi alunecă pe furiș din priviri.

Azi am aflat că o colegă s-a stins. Am venit pur și simplu la muncă și tura dinaintea mea tocmai aflase vestea. Zeci de oameni plângânzi. Nu o cunoșteam foarte bine, nu eram apropiate. Dar era un om incredibil de tânăr și de vesel. Și nu este corect ca așa ceva să se întâmple unor oameni care au toată viața înainte.

Vă jur că nu mă așteptam să mă afecteze. Dar cumva mă afectează. A fost un om foarte cald, pe care nu aveai cum să te superi nici măcar atunci când venea cu vești proaste.

M-am gândit ceva timp dacă să scriu sau nu asta. Și am decis să o fac, pentru că așa fac eu față la bune și la rele. Scriind. Eu nu prea plâng atunci când se întâmplă așa ceva. Lacrimile mele sunt undeva printre cuvinte. Și trebuia să mă exteriorizez.

Dragă Denisa, ne va fi dor de tine.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: