Love is a gift – o piesă în care protagoniști au fost cursanții Teen Media Academy

Am mers la două piese de teatru ale cursanților Teen Media Academy. La prima, Nopți albe in Cospadac, am fost în urmă cu aproape două luni. La a doua, Love is a gift, în urmă cu aproape o lună. Ambele s-au jucat la Cafeneaua Artiștilor. Un loc foarte romantic, cochet, cu o ciocolată caldă foarte bună, în care ți se presară inimioare.

Am ajuns la invitația colegei mele, Mădălina, care a urmat cursurile Academiei și a apărut, desigur, în cele două piese, alături de un alt coleg de birou. Azi vă vorbesc despre a doua pentru că mie, personal, mi-a plăcut cel mai mult.

Love is a gift urmărește mai multe povești de dragoste. Le-am pierdut șirul, că eram puțin sufocată de emoții și cam cu o lacrimă în colțul ochiului. Șmecheria cu poveștile astea este că nu sunt toate fericite. Unele abia încep, altele se termină iar altele agonizează. Atmosfera trece de la romantic la amuzant, apoi la ciudat și stânjenitor iar uneori este puțin din toate.

Mi-a plăcut că felul în care se „prezenta” fiecare cuplu nu-ți prea dădea indicii despre ce urmează. Te pregăteai să râzi dar ajungeai să oftezi, te așteptai să plângi, dar te scuturai de râs. Și te regăseai câte puțin în toate, oricât de atipice. Cumva m-am regăsit în ceea ce au jucat tinerii ăia, mi-am amintit de relații prin care am trecut și chiar am empatizat cu ce se întâmpla pe scena aia.

 

Cel mai mult mi-a plăcut scena Mădălinei. Și nu pentru că este colega mea, ci pentru că povestea reprezentată de ea și partenerul ei mi s-a părut cea mai dureroasă. Era vorba despre o căsnicie care se mințea că merge. Despre doi oameni care evident se respectau și țineau unul la celălalt. Dar…dar! Iar aia este o situație în care cred că ne-am regăsit la un moment dat cu toții. Poate nu la nivelul ĂLA. Dar acolo. Într-un parteneriat în care ții la cel de lângă tine dar simți cum în fiecare zi ceva moare. Dar tu zâmbești, el zâmbește. Și vă mințiți că e bine, când de fapt vă otrăvește pe dinăuntru. Cred că este destul de dificil să redai asta pe o scenă fără să pari ridicol sau siropos, dar ei au reușit. M-au prins în jocul lor și vă jur că nu am plâns! Mă usturau ochii. De la SPF!

M-am bucurat să observ că publicul a fost de aceeași părere cu mine. Știu că le-a plăcut și lor, pentru că a fost incredibil să fiu în sală în timpul piesei și să le simt reacțiile, să aud cum încep brusc să râdă sau să îmi ajungă la ureche un zgomot din ăla înăbușit de nod în gât. Sper să toate senzațiile alea au ajuns și la actori. Pe mine m-au încărcat cu o energie tare faină și sper că și pe ei.

Piesele m-au făcut să-mi dau seama că aceste cursuri de actorie nu sunt chiar o joacă, mofturi trecătoare ale unor copii care se vor pe scenă. Oamenii ăia chiar sunt super talentați! Mi se pare demn de admirație faptul că și-au urmat pasiunea asta și mă bucur că am fost martoră la ce a ieșit.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow on Feedly
%d bloggers like this: