Libertatea ploii

Iubesc vara cu absolut tot ceea ce poate ea să însemne. Cu zilele ei caniculare, cu soarele incredibil de strălucitor. O aștept în fiecare an cu nerăbdare.

Vara mă face să mă simt ….EU. Și îi ador cu toată ființa mea ploile. Curățenia lor. Liniștea.

Ador, mai ales în zilele în care mă aflu în afara orașului, să ies, pur și simplu, în ploaie. Să ascult primele tunete, care se apropie din depărtare și să urmăresc fulgerele scânteietoare, încercând să ghicesc unde are să se vadă următorul. Să admir cerul care se întunecă ușor și să mă aflu sub primii stropi de ploaie. Care cad, obosiți de atâta drum și plini de praf, pe mine. Aerul de umple de miros de pământ ce îmbrățișează binecuvântarea cerului, se răcorește ușor, iar stropii devin tot mai răcoritori. Natura se liniștește atunci când plouă. Viețuitoarele se ascund, sau tac, în căutarea unui loc în care să se poată bucura mai bine de binecuvântarea apei.

Iar eu, fata, mă plimb liniștită spre marginea grădinii, spre deal, adaptându-mi respirația la ritmul ploii. Pielea mi se obișnuiește cu temperatura ei și cu greutatea hainelor ce se lipesc de trup. Îmi dau ușor părul ud la o parte de pe chip și îmi îndrept fața spre cer. Și mă bucur, în liniște. Și tremur, sub răcoarea ei, așteptând să treacă și să văd curcubeul.

Ploaia de vară se simte mult mai bine atunci când îi arăți că este binevenită în viața ta. Este mult mai plăcută și mai generoasă atunci când o îmbrățișezi, în loc să fugi din calea ei. Ploaia este liberă și vrea să îți dea din libertatea ei. Însă trebuie să știi că asta urmează să primești: libertate. Și trebuie să știi să accepți libertatea aia, ca să te poți bucura de ea. Este o libertate care se învață, așa cum înveți ce muzică îți place să asculți sau ce cărți îți place să citești. O libertate care odată „deprinsă” îți intră în sânge și nu te mai părăsește. Pentru că este o libertare dată de natură și de fapt, face deja parte din tine – libertatea ploii.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: