Lansarea lui Eric-Emmanuel Schmitt – Femeia în fața oglinzii

Am reușit aseară să ajung la lansarea cărții lui Eric-Emmanuel Schmitt , Femeia în fața oglinzii. La vreo două săptămâni după ce am făcut rezervarea, am citit încă două cărți ale autorului și mi-am zăpăcit absolut toate cunoștințele despre cât de tare-mi place cum scrie.

Am ajuns la Humanitas Cișmigiu pe la 7 fără vreun sfert, iar la intrare am fost indignată de faptul că pe listă îmi era numele greșit rău de tot, iar colega mea nu era trecută deloc. Asta ca să ne dăm seama că de fapt eram pe lista sălii Institutului Cervantes, unde se ținea de fapt lansarea. Dar să vă spun cum a fost…

Evenimentul a fost moderat de doamna Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, iar întrebările au fost adresate de Luca Niculescu, redactor-șef RFI.  Lansarea în sine a durat vreo 50 de minute, apoi a fost o sesiune de autografe.

S-a vorbit puțin, simplu și pe suflet, despre carte, despre credință și chiar despre atentatele din Paris și atitudinea scriitorului față de ele.

Cum „Femeia în fața oglinzii” este scrisă din perspectiva unei femei, am aflat cum se pune un bărbat în pielea unei persoane de sex opus. Două citate, mari și late, mi-au intrat la suflet și le-am notat:

Fiecare dintre noi are în el întreaga umanitate”, a spus autorul, iar dacă gândești din această perspectivă îți dai seama că resursele noastre în materie de empatie sunt nelimitate. Ca scriitor însă, trebuie să profiți la maxim de această capacitate. „Să scrii înseamnă să deschizi toate căile spre ceilalți”, a mai spus EES.

Mi-au plăcut foarte tare și conversațiile despre religie, mai ales că am văzut în ele spiritul omului pe care l-am descoperit în cărți. Dacă ați citit Oscar și Tanti Roz sau Copilul lui Noe știți ce spun. Autorul a povestit cum în 1989 a traversat deșertul (Sahara parcă), a intrat acolo ateu și a ieșit credincios, după o noapte în care s-a rătăcit de grup. În acea noapte, o parte din el se panicase, căci se afla în mijlocul pustiului, fără apă sau mâncare, vulnerabil fără grup. Iar cealaltă parte era complet liniștită, simțind că nu are ce să se întâmple. Nu a povestit grupului trăirile acelei nopți multă vreme, pentru că s-ar fi simțit ciudat povestind revelațiile avute în timp ce ghidul și ceilalți membri erau panicați, căutându-l. Și apoi, i-a luat o vreme să accepte totul. „O revelație este o revoluție. Noua viziune se creează treptat, are nevoie de timp să fie acceptată”, a mai spus autorul.

Dacă mă întrebați dacă Dumnezeu există, vă spun că nu știu, dar eu cred că da.”

Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe, pentru care mi-am cumpărat „Concert în memoria unui înger”, a șasea carte de EE Schmitt pe care o voi citi. Iar o doamnă care se înghesuia cu mine pentru autograf a avut amabilitatea să-mi facă o poză cu autorul. Nu am cuvinte să vă spun cât de important este pentru mine să am o carte semnată de el.

Vizita se continuă în această seară, cu o conferință la Ateneul Roman. Conferință pentru care, bineînțeles, am bilet. Nu pot lipsi. Așa că dacă aveți și voi drum pe acolo, poate ne vedem. Abia așteeeeeeeeeept!!!

EES-Luciana

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: