Laleaua de Aur – Festivalul-concurs național de muzică ușoară

 

Logo Laleaua de aurDe Festivalul Laleaua de Aur, care se află anul acesta la cea de-a 9-a editie, am aflat zilele trecute. Nu mai auzisem niciodată de el. Și pe  bună dreptate, căci revine săptămâna viitoare dupa o pauza de opt ani.

Evenimentul va avea loc in perioada 14 – 16 octombrie, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor “Dacia” din Mioveni.

Reluând traditia, organizatorii ne invită la descoperirea, ierarhizarea și promovarea valorilor autentice din domeniul muzicii, populare, ușoare și folk, adresându-se copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 25 de ani.

Editia a 9-a / 2015

Festivalul este împărțit în două secțiuni:

  1. Laleaua de Aur Junior – prima zi de concurs, miercuri 14 octombrie, pentru cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani și
  2. Laleaua de Aur – a doua zi de concurs, joi, 15 octombrie, pentru concurenții cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani. În încheierea celei de-a doua zi de concurs, NICO va susține un recital.

Gala Laureaților va avea loc vineri, 16 octombrie, începând cu ora 16.00, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia, și se va încheia cu un recital al trupei ALB NEGRU.

Premiile constau în trofee și bani, și sunt oferite de catre organizatori pentru fiecare categorie  în parte.

Juriul festivalului :

Dida Drăgan – interpret muzică ușoară,

Nico – interpret muzică ușoară,

Carmen Aldea Vlad – poet, textier,

Adina Cezar – coregraf,

Dan Dimitriu – compozitor, dirijor,

Argentina Culcuș – Director Centrul Cultural Mioveni

Elisabeta Panait – Director Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia Mioveni.

Orchestrația  va fi asigurată de DAN DIMITRIU BAND, iar coregrafia de baletul Școlii de Dans “WORLD DANCE’’.

Organizatori:

Orașul Mioveni – Centrul Cultural

Casa de Cultură a Sindicatelor “Dacia” Mioveni.

Programul complet al festivalului:

Miercuri, 14.10.2015  sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor “Dacia” Mioveni

  • Ora 10.00: Repetiţii grupele 6-8, 9-11, 12-14 ani pe suport CD;
  • Ora 18.00: Concurs Laleaua de Aur Junior;
  • Ora 20.00: Recitaluri;

Joi, 15.10.2015    – sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor “Dacia” Mioveni

  • Ora 10.00: Repetiţii grupa 15-25 ani cu orchestra repetiție generală);
  • Ora 18.00: Concurs Laleaua de Aur;
  • Ora 20.00: Recital

Vineri, 16.10.2015    – sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor “Dacia” Mioveni

  • Ora 16.00: Gala de decernare a premiilor
  • Ora 18.00: Recital ALB NEGRU

Sper ca organizatorii să aibă succes și să reușească să aducă împreună cât de mulți tineri prin munca lor. Pentru că sunt convinsă că sunt mulți copii talentați care vor participa și care au nevoie de încurajări pentru a-și urma pasiunea. Baftă, oameni buni!

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

2 Responses

  1. PVD says:

    Cât încă mai există așa ceva, cultura română mai are o șansă…

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: