La pas prin cimitir

Din seria “foaie verde ș-o alună /  Zice lumea că-s nebună (wonder why)” am vizitat ieri Bellu. A doua oară în 5 ani de București. Într-o zi superbă de toamnă, care a început cu soare și a continuat cu vânt imediat ce am pășit în cimitir.

Te pune pe gânduri o asemenea plimbare. Te face să te gândești mult mai bine la viață, la ce merită trăit și ce nu, la trecerea timpului și la evenimentele pe care le lăsăm să ne afecteze. Pentru ca, într-un final, să ajungem cu toții în același loc, să nu ne pese dacă am avut sau nu bani, dacă suntem acoperiți de lemn sau de marmură.

180_180_executii_speciale

sursa foto: http://www.poze-cruce.ro

La ultima vizită, eram în anul 3 de facultate, aproape ploua și am avut de gând, cu lupul, să fac poză unui mormânt cu nume cunoscut, și să punem, în locul plăcuței de ceramică Bohemia, poza unui tovarăș. La vremea aia îmi imaginam că Lupul are doage lipsă.

M-am înșelat. Tovarășa cu care am mers de astă dată are și mai puțină țiglă pe casă. Îi patinează biscuiții, ca să citez o fostă colegă de cămin, cu viteza luminii. S-a apropiat fata asta de absolut toate ușile deschise, să vadă ce se găsește prin toate criptele expuse privirii de trecerea anilor. Am încercat să mă apropii, dar cât să văd gunoaiele aruncate pe acolo de vizitatori fără respect față de cei trecuți în neființă. Cu teamă. Asta în timp ce fata mea îmi arăta morminte în beznă. Chipurile impietrite în fotoceramică zâmbeau înghețat…Câteva cruci așteptau liniștite să fie incripționate și să își primească pozele de veci…Se punea vântul tot mai tare…aproape că picura…să vă spun pe unde umbla imaginația mea bogată? Nu cred că e nevoie.

Concluzia? Data viitoare când mă aventurez în cimitir, o să am grijă să am și chef de senzații tari!

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: