Jocurile pe vremea mea

Pe vremea mea, căci, au venit, iată, și zilele în care folosesc asemenea expresii, dacă locuiai într-un oraș mititel, nu aveai prea multe variante în materie de jocuri. Și nici de jucării. Nu știam pe vremea aia Farmville, jocuri cu tractoare care ara sau Candy Crush.

Primele mele păpuși au fost măricele, cât un bebe. Am avut și coardă, în care era cât pe ce să îmi rup gâtul, căci încă de pe vremea aia eram anti talent în materie de mișcare.

Și am mai avut pături, cutii prin fața blocului și vecini. Moda jocurilor video a apărut târziu de tot. Aveam vreo 10 ani ( și mamă Doamne, 15 ani sunt de atunci) când Moș Crăciun a făcut minunea: ne-a adus un „joc pe televizor”. La primele două montări am avut nevoie de ajutorul profi al tatei. După care, eu fiind eu, am învățat ce și de unde se îmbină prin căblăraie și am reușit să îl montez singură. Și nu a căzut decât o dată curentul pe parcursul încercărilor!

joc pe televizor terminator

După aia, nu uit toată viața, tot pentru că eu sunt eu, am învățat să îl rup pe frate-meu la tot ce mișca pe ecran. Muream de drag când îl vedeam că se oftică! Și după ce că eram campion la puncte,era un joculeț la care foloseai pușca să dobori rațe, iar după ce doborai rața, venea un câine să o adune de prin lanul de ce o fi fost chestia aia verde. Și dacă făceai mai puțin de un anumit punctaj, râdea câinele ăla de tine.

PC-ul l-am descoperit la școală, la ore de informatică. Vreo 12 ani aveam.

Și odată cu el, jocul Solitaire.  Nu știu dacă vă puteți imagina cât de fascinant era jocul ăla, acum 13 ani, când în capătul meu de lume abia se știa de existența internetului.

La 16 ani, avea mama o prietenă al cărei soț lucra în alt oraș, iar copiii erau mai mereu la țară. Și mă lua pe la ea, să îi țin de urât. Așa am căpătat primul meu ID de mess, am făcut cunoștință cu MIRC și am învățat ce e aia ASL PLS.

După ce am plecat la facultă, în casă a apărut primul PC, iar în studenție am avut primul laptop. Am jucat la vremea mea și Farmville, și tractorașe, am avut și tractorașe pe Farmville…

Acum am un Smartphone și caut un joc să îmi ocupe mintea amorțită în serile când ajung acasă de la muncă. Ceva inteligent, dar care să nu folosească prea mulți neuroni.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: