Iubirea, azi

Aş vrea să spun că ştiu ce este iubirea. Dar, de fiecare dată când cred că ştiu ce este, aflu că nu am nici cea mai mică idee.

Îmi place să cred că peste ani mulţi de tot, când o să fiu eu mare, voi face parte dintr-un cuplu acela de bătrânei drăgălaşi. Cum am văzut eu vara trecută, în autobuz. Un El, aplecat de numărul anilor, a coborat din autobuz şi s-a întors senin, zâmbitor, spre ea. O privea de parcă nu mai exista nimic pe lume.

Pe de altă parte, deocamdată, nu mă văd într-o relație. Sunt foarte egoistă pe moment. Nu simt nevoia să împart. Nu-mi vine, pur și simplu. Și eu sunt o persoană al naibii de darnică. Locuiesc cu fratele și cu fina alor mei și împărțim cu toții până la ultima bucățică de pâine, fără să se țină cont care cât contribuie la ceva. Am fost învățată de ai mei să mă bucur singurică de lucrurile pe care nu vreau să le împart și să nu fac paradă cu ele, să nu le flutur sub nasul altora. Și prefer să împart decât să poftesc la ceva și să mă abțin.

Dar, acum, nu cred că aș putea să împart mai mult de atât. Nu mă văd împărțind timpul meu liber cu altcineva decât familia, câțiva prieteni apropiați și colegii de muncă. Nu mă văd cunoscând oameni noi de dragul cuiva. Nu mă văd făcându-mi planuri în funcție de alți oameni decât cei care îmi influențează viața.

Nu mă văd nici cu o familie prea curând. Nu am răbdarea și maturitatea necesară.

Și poate că asta este iubirea, azi. Iubirea trebuie să fie senzația că ești gata să împarți absolut orice, cu un El sau o Ea. Senzația că pentru acea persoană ai face absolut orice. Că ai împărți totul. Avântul ăla de Romeo și Julieta pe care eu, una, nu îl cunosc și nici nu visez să o fac prea curând.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: