Inspirația, bat-o vina!

O dorință nescrisă și nespusă pe care am avut-o la începutul anului a foat aceea de a fi mai prezentă pe blog și pentru blog. Am acasă chiar și un carnețel cu idei de postări pentru blog. Iar când îmi vin idei și nu am ceva de scris la îndemână, îmi creez, de pe telefon, o ciornă în blog. Iar apoi ajung acasă, intru în postare, văd titlul, îmi amintesc ideea și….nimic!

Vi se întâmplă vreodată? Eu pățesc asta foarte des. Uneori sunt la birou, îmi vine în minte câte o idee printre mailuri și se dezvoltă pe măsură ce-mi văd de treabă. Apoi iau pauza, ideea prinde contur, deja îmi imaginez ce am să scriu, vizualizez ordinea ideilor, paragrafele, mă gândesc ce poze ar merge, mă uit pe telefon după informații. Iar apoi ajung acasă, îmi amintesc cunoștințele acumulate, ce-i drept puține, dar nu mai simt imboldul ăla de a scrie ca la început. Așa s-a ales praful de o postare despre Bridget Moran de exemplu (căutați pe YouTube, fata e genială). Tot așa am în pending o postare despre #GirlLove challenge de vreo două luni. Plus câteva postări despre donarea de sânge (știți că ador subiectul).

În urmă cu ceva timp, am dezvoltat o teorie: inspirația este ca un pariu. Unul pe care-l faci cu tine și cu hotărârea de a te ține de un anumit program, atunci când vine vorba de creațivitate. Pariezi că ea, inspirația aia care-ți face degetele să scrie fără tine, va fi acolo. Uneori, este, să zicem, ca la Euro 2016: dacă știi destul de bine echipele care joacă, te poți baza puțintel pe ele, pentru a-ți seta instinctul pe o anumită direcție. Alteori ai nevoie de ponturi pentru Euro 2016 în versiunea ta creativă. Așa că vezi ce au scris și alții. Bineînțeles, menționezi apoi sursele, că așa e frumos. Mai ales dacă te-au readus pe calea cea bună, la ideea de la care plecasei în clipa ta de geniu, când nu ai avut la îndemână Word sau Drafts să notezi ceva mai mult decât o idee principală.

Uneori câștigi pariul într-o oarecare măsură, iar inspirația revine. Alteori pierzi. Asta este. Nu le poți avea pe toate! Iar uneori, foarte rar ce-i drept, are loc ceva magic: pornești de la o idee și ajungi la alta, mult mai bună. Nu este nimeni să transmită live genul ăla de satisfacție intelectuală. Ești doar tu. Aici intervine diferența dintre a te bucura de inspirație și a te bucura de un pariu câștigat. Bucuria unei idei pe care ai expus-o perfect este trăită doar de tine în momentul zero, în timp ce la sport mai pot fi și alții care au pariat ca tine. Ceilalți se vor bucura de câștigul tău ceva mai târziu, pe când de un meci de fotbal te bucuri alături de prieteni.

Un pariu pe care nu am să-l câștig niciodată în materie de inspirație este cel legat de finalurile postărilor. Vă spun de pe acum. Uite postarea asta de exemplu. Nu am știut să-i fac final și pace.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: