Împreună alături de victimele din Colectiv

M-am gândit multă vreme dacă să scriu sau nu despre tragedie. M-a anesteziat de-a dreptul ceea ce s-a întâmplat cu tinerii din Colectiv. Sâmbătă și duminică am tot citit și văzut știri pe tema asta, rețelele de socializare gemeau de strigăte de ajutor din partea celor ce-și căutau apropiații.

Am încercat să rămân cât de cât distantă, să nu mă gândesc prea tare la ceea ce se întâmplase. Am stat în mare parte cu televizorul închis și am citit. Dar nu am putut rămâne indiferentă. Și am stat lipită de telefon, printre pagini. Și am dat share de parcă viața mea ar fi depins de asta. Am dat mai departe detalii cu locurile din care se poate cere ajutor, cu îndemnuri, am dat share la anunțuri despre dispăruți.

Și din păcate, tinerii pentru care am dat mai departe anunțurile rudelor sau prietenilor ce-i dădeau dispăruți se stinseseră. Acolo unde nu aflam în timp real ce se întâmplase cu ei, dădeam mesaj  celor ce-i căutau. Mi se spunea că nu mai sunt și speram că nu am înțeles bine. Nu vreau să știu ce era și ce este în inimile rudelor.

Și mă sperie numărul cunoștințelor pe care era să le pierd în seara aia. Am citit atât de multe statusuri cu „Mergeam acolo des…”, „Mă invitase un prieten.” , „Prietenii m-au sunat insistent să merg cu ei, dacă mai sunau o dată mergeam, numai să scap de gura lor.”  Am ajuns azi la muncă cu gândul că va trebui să mă concentrez pe altceva, că nu voi mai auzi non stop știri legate de asta. În tramvai, dimineață, m-am chinuit vreme de două stații să dau de un post radio cu muzică. Toate relatau tragedia.

Este mult prea multă durere. Și ca voi toți, sper ca cei vinovați să plătească cu vârf și îndesat. Deși nu știu dacă există pedeapsă care să egaleze suferința unei ființe care a ars de vie și care a respirat flăcări și otrăvuri. Nu cred că există pedeapsă care să egaleze atâte pierderi umane, durerea atâtor familii și prieteni care au trebuit să își identifice odraslele și prietenii desfigurați, la morgă.

Cel mai important acum, însă, este cum putem ajuta sărmanii oameni, de la familiile decedaților până la victime, familiile acestora și cadre medicale. Din ce am înțeles de pe la știri, resursele sunt suficiente pentru îngrijirea celor ce se zbat acum între viață și moarte. Însă oamenii ăia au ars de vii acolo, iar recuperarea va fi lungă, anevoioasă și costisitoare. Pentru asta se încearcă acum strângeri de de fonduri. Pentru a ne asigura că situația rămâne așa, că resursele vor fi în continuare suficiente pentru victime.

Am făcut mai jos o mini listuță cu modurile în care putem ajuta. Lista completă este și ea aici, mai jos. Este vorba de lista care a circulat zilele astea pe Facebook, atât pentru cei care au nevoie de ajutor, cât și pentru cei care pot să îl ofere.

Lista completă

Adresa femeii de serviciu care s-a stins, lăsând 5 copii orfani: BUCUREȘTI , Sector 2 , Str. CIREȘULUI nr. 20. Sursa.

Inițiativa Fundației Mereu Aproape:

De asemenea puteţi dona la dând un SMS la numărul 8848 (2 euro / SMS, TVA inclus). Ca de obicei, nu vă îndemn la donații fără să o fac chiar eu. Am dat și eu un SMS.

De asemenea, puteţi face donaţii în conturile Fundaţiei Mereu Aproape:

CONT LEI: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500, DESCHIS LA BRD
CONT EURO: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500, DESCHIS LA BRD

Puteţi dona şi de pe reţeaua de telefonie fixă a Telekom :

SUNAŢI LA 0 900 900 303 PENTRU A DONA 3 EURO
SUNAŢI LA 0 900 900 305 PENTRU A DONA 5 EURO
SUNAŢI LA 0 900 900 301 PENTRU A DONA 10 EURO

Pro TV și Crucea Roșie:

Donatiile se pot realiza prin transfer bancar la unul dintre conturile deschise la BRD, agentia Piata Romana:

RO36BRDE410SV29647144100 LEI
DESCHIS LA BRD

RO22BRDE410SV18508914100 EUR
DESCHIS LA BRD

RO37BRDE410SV81385954100 USD
DESCHIS LA BRD

PENTRU DONATII DIN AFARA ROMANIEI : COD SWIFT BRDEROBU / Beneficiar: Crucea Rosie Romania

Cel mai important, dacă puteți mergeți și donați sânge, căci nevoia este constantă. Condițiile necesare aici.

Aveți mare grijă cui donați, dacă alegeți să o faceți. Îndreptați-vă spre fundații pe care voi, personal, le considerați de încredere. Din păcate, în vremurile astea de solidaritate există pe ici pe colo și câte un jegos, scuzați adjectivul, care alege să profite de suferința altora. Din punctul meu de vedere, bine ar fi ca odată cu banii de la oameni de bună credință să preia și suferința victimelor. Sunt răutăcioasă, este? Partea faină este că-mi și place să fiu așa.

Trecând la gânduri mai pașnice, aș vrea să transmit condoleanțe tuturor celor care au pierdut oameni dragi în această tragedie. Dumnezeu să-i odihnească pe cei trecuți în neființă.

Toate gândurile mele bune și toată energia mea pozitivă se îndreaptă spre cei care acum luptă pentru viață. Curaj rudelor și apropiaților. Nu sunteți singuri, oameni buni. Sper să simțiți asta.

Sursa foto featured image

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: