Îl ajutăm puțin pe Zolty?

Am aflat despre inițiativa lui Zolty târzior, la sfârșitul lunii trecute. Și am decis să-l ajut, pentru că ceea ce face este demn de toată lauda din lume. Vă povestesc și vouă care-i faza, sigur o să-l admirați și voi când o să aflați ce are de gând.

La începutul lunii trecute, Zolty a decis să strângă bani pentru scaune cu rotile pe care să le doneze apoi persoanelor cu dizabilități. De ce ar vrea să facă asta? Pentru că știe cum este și vrea să le ușureaze viața altora care se află în situația lui. În loc să-și miorlăie de milă pe la colțuri, omul ăsta se gândește la ei mai puțin norocoși ca el.zolty

Ar putea cere ajutorul ăsta să-și facă viața mai ușoară. Ar avea tot dreptul. Nu l-ar condamna nimeni. Ar fi de înțeles. Dar în loc de asta conștientizează că sunt alți oameni cu dizabilități, care nu au nici măcar scaunul ăla cu rotile, atât de necesar.

Dacă intri pe blogul lui și vezi câtă atenție și cât timp a acordat acestei inițiative în ultima vreme, cazi pe gânduri. Eu am căzut. Și mi-am fracturat egoismul. Am simțit că în momentele în care mă plâng pentru că nu vine autobuzul sau este aglomerat la casa de marcat a magazinului sunt oarecum egoistă. Pentru că există oameni care au nevoie de ajutor să urce în autobuzul ăla sau care nu se pot deplasa până la colț, după o pâine. Desigur, nu-mi pot trăi viața gândidu-mă non stop că-s norocoasă pentru că-s întreagă. Dar nici nu pot să ignor acei oameni. Faptul că nu-i cunosc personal nu înseamnă că ei nu există. Iar integritatea mea fizică nu este ceva ce ar trebui luat de bun. Pur și simplu eu am fost o idee mai norocoasă.

Așa că m-am gândit să arăt puțină recunoștință pentru faptul că există oameni a căror prioritate sunt alții. Am să contribui la campania sa cu un advertorial și un link in bară, sus de tot, la vedere, sub search.

Dacă vrei și tu să ajuți poți intra aici să licitezi pentru serviciile oferite de bloggeri sau poți oferi ceva pentru licitație. Sau poți, desigur, să dai un share. Poate se găsește cineva să-l ajute între prietenii tăi. Nu știi niciodată. Ideea este să nu stăm spectatori la asemenea inițiative. Să punem puțintel umărul. Sunt sigură că Zolty va aprecia.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

3 Responses

  1. Mi-am pus si eu blogul la bataie! 🙂

  2. Am ramas fara cuvinte….foarte frumos ceea ce face!

Leave a Reply to Claudia`s Choice Cancel reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: