The Hobbit

De ieri, am intrat în rândul lumii. Al lumii iubitoare de filme fantasy, mă refer. Am văzut The Hobbit.

Probabil vă amintiţi că în The Lord of the Rings, unchiul lui Frodo avea după el o carte, în care îşi scrisese aventurile. Ei bine, acum aflăm ce aventuri erau acelea. Aflăm ce i-a făcut prieteni atât de buni pe Bilbo şi Gadalf, şi, mai ales, cum a intrat inelul magic în posesia eroului nostru.

Mi se pare foarte fascinantă partea cu Inelul. Bilbo are parte de aventura vieţii sale, de O călătorie neaşteptată, dar foarte interesantă, care îl face să descopere curajul şi prietenia. Iar o întâmplare din acea călătorie va declanşa aventura vieţii nepotului său. O întâmplare mică, şi ciudată, va avea ecou în timp, şi deja cunoaştem ce urmări a avut ecoul.

Aşadar, Bilbo, hobbit gospodar, este vizitat de Gandalf, şi află că fusese ales ca parte foarte importantă a războiului ce urma să pornească între Dwarfi şi Smaug, dragonul ce le furase regatul.

Deşi Bilbo era mai degrabă un bărbat de casă, care adora să fumeze  în linişte şi să aibă grijă de casă, undeva, în sângele lui, dorinţa de aventură ardea mocnit. Iar flacăra puterii de convingere a vrăjitorului l-a aprins cu totul.

Aşa că a pornit la drum, cu 13 dwarfi şi un vrăjitor, spre o viaţă lipsită de previzibilitatea pe care o iubea atât de mult.

Nu ştiu dacă cei ce au văzut filmul cred la fel, dar mie îmi place mai mult decât stăpânul inelelor. Este parcă mai complex, mai …viu.

Iar actorii…printre cei mai buni şi cei mai pricepuţi, fără ca distribuţia  să abunde în nume de box office.

Voi aţi văzut filmul? Ce credeţi?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: