Hărți de cerneală – 2 – Bibliotecara

harti-de-cernealaCititoarele erau initial 12 și știau foarte bine una de alta. 12 în toată lumea. Iar Bibliotecara era doar una. Erau alese. Pur și simplu. Fiecare avea o Carte. Cea roșie. Când una murea,  Cartea ei se materializa la succesoare. Iar din Cartea aia știau cum să se găsească și unde este Biblioteca. Iar Biblioteca asta era un loc sacru, ca un templu pentru care fetele erau preotese. Numai că nu știau ce este înăuntru. Știau doar că trebuie să blocheze intrarea. Să o păzească. Încet, Cititoarele au început să se împuțineze, iar lumea în sine a uitat că există. Cărțile au început să se ascundă. Nu mai puteau fi văzute de oricine. Titulatura asta a început să se transmită din mamă în fiică, legătura de sânge chemând cărțile, în locul cunoștințelor sacre din vechime.

Asta îi povestise Adelina, pe banca din Parcul Național, uitându-se absent la copiii ce alergau de colo-colo în gerul iernii. Adelina știa totul la rândul ei de la Molly, o englezoaică pe care o cunoscuse în Craiova. Privind cu atenție biblioteca, fata continuă să-și amintească. Molly avea cartea la ea, pe carte îi era scris numele. Ca un titlu. Volumul Adelinei dispăruse fără urmă.

Însă Raluca simțea că trebuie să fie mai mult de atât la poveste. Simțea că este reală, spre deosebire de Adelina, care era ferm convinsă că e vreo glumă macabră, în ciuda faptului că reușise să găsească o străină, în noaptea rece, urmând instrucțiunile scrise stângaci pe un petec de hârtie de cineva în parc, în urmă cu vreo doi ani. Ciudat era că în timp de cartea fetei cu privire de gheață dispăruse, în timp ce volumul stacojiu se afla în bibliotecă, între volumele lui Verne, fix unde-l văzuse prima dată. Ba chiar citise câteva pagini și nu înțelegea ce așa mare tam tam cu bibliotecara vieții. De ce se agita toată lumea să o găsească. Femeia nu voia să fie găsită. Plimbându-și degetele pe cotoarele cărților, scoase din nou volumul, deschise la jumătate și începu să citească.

Rolul Bibiliotecarei a fost unul foarte controversat, de-a lungul secolelor. În antichitate, oamenii credeau că femeia deține secretul deschiderii câtorva portaluri spre lumi paralele și că-i este menit să le păzească. O vreme s-a crezut că are grijă ca făpturile basmelor să pășească în siguranță printre muritorii de rând. Unii spuneau că păzea obiecte mitologice, precum cele 7 Minuni ale Lumii, sabia Excalibur sau pielea leului din Nemeea, ucis cândva de Hercule. Se spunea că doar Cititoarele știu cu adevărat ceea ce face, însă le este interzis să împartă secretul.

Hărțile de cerneală nu ascund locația Bibliotecarei și nici nu o protejează. Ci o arată foarte clar. Singurul mister stă în faptul că fiecare crede ce vrea din ele. Dintre cele 8 Cititoare rămase, 4 cred că bucățile sunt un puzzle pe care trebuie să îl aducă la un loc, 3 cred că sunt indicii ce duc spre celelalte „surori” iar cea rămasă știe adevărul. 

În vechime, Bibliotecara însăși ar fi desenat harta, pe o pagină din propria-i carte, rupând-o apoi în bucățele pe care le-a lipit cu mâna ei în volumele Cititoarelor de la care urma să înceapă linia de sânge.

Cartea Ralucăi mai spunea că în adâncurile pădurii (nu era menționat care pădure) se află o cabană (care desigur nu era descrisă) cu o bibliotecă la subsol. Și că ușa cabanei ascundea o parte dintre secretele Bibliotecarei.

Își amintea că până să înceapă liceul mergea în vacanțe cu familia, în fiecare vară, într-o asemenea cabană. Dar nu mai știa și nici măcar nu se întrebase vreodată a cui este clădirea. La vremea aceea îi păsa doar că acela era locul unde dormea și că avea ce să citească seara. Dar, surprinzător, nu era acela gândul care nu-i dădea pace. Mai era ceva în neregulă. Își luă repede geanta de pe fotoliu, goli conținutul și apucă repede telefonul:

  • Auzi Adelina…iartă-mă că te sun la ora asta…sunt singură acasă de ieri de când ne-am văzut iar ai mei se întorc abia poimâine. N-am îndrăznit s-o întreb pe mama…auzi…dacă Cititoreala asta se transmite din mamă în fiică…de ce-am găsit eu cartea? Și de ce este adresată Sarei?

…va urma…

OK, mă chinui să scriu asta de când cu prima parte. Sper din tot sufletul să vă placă. Am scris și rescris la ea de nu mai țin minte câte ori. Va urma și o a treia parte, dar nu știu când o să am inspirație pentru ea. Ideile există însă.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

1 Response

  1. illusion says:

    Pare tot mai interesant!

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: