Hărmălaie

Citesc în ziua de azi, peste tot, de copii zombie obsedați de tehnologie. Și mă uit în jur, la mine la bloc în București și nu îmi dau seama unde sunt copilașii ăia. Sau mai bine zis, unde nu sunt, că dacă ar fi cu toții călare pe laptop, tablete și smartphones, nu i-aș mai vedea pe afară.

Și totuși, în fiecare seară când mă întorc de la muncă, dupa 18, admir pe geamul autobuzului, prin parcuri și locuri de joacă, micuți care știu să se dea în leagăn, să se cațere pe sfori, să se cocoațe pe unde ți-e lumea mai dragă, spre disperarea mamelor.

În fața blocului meu este amenajat un părculeț, cu leagăne și cât este ziua de lungă îi aud pe ăia mici. Ba uneori, sunt așa gălăgioși că îl acoperă și pe Vecinus Bormașinus (iar asta nu e ușor, credeți-mă). La sfârșit de săptămână, ei îmi dau trezirea. Ori din fața blocului, dacă Doamne ferește uit să închid geamurile, ori direct din camerele lor. Îi aud izbind de la vreo 7 dimineața și îmi aduc aminte că la anii lor și eu tot așa făceam. Și eu mă trezeam în creierii dimineții, să trosnesc uși, să dau drumul la desene și să o disper pe mama că mi-e foame. Și mă trezesc în fiecare sâmbătă și duminică meditând la cât de tare ne iubesc mama și tata, pe mine și pe frate-meu, de nu ne-au croit vreo două în diminețile de teroare. Au avut răbdare cu noi, săracii, iar eu nu știu dacă aș avea cu un copil ca mine.

Dar mă bucur că mai există copii cum eram eu și vecinii mei, printre blocuri. Mă bucur pentru cei care au copilărit aici, în capitală, unde i-au putut duce părinții la fel de fel de cursuri, de limbi străine sau sporturi. Și mă bucur că aceeași părinți știu să își crească odraslele echilibrat. Că îi lasă să sa se joace și la calculator și afară. Mă bucur că mai există fetițe de 12 ani care se cațără cu dexteritate pe bătătorul de covoare din fața blocului iar apoi se duc cuminți să își vadă noul episod de Hannah Montana sau Violeta sau ce mai au în ziua de azi la televizor.

Mă bucur să văd cum copiii din ziua de azi sunt cam la fel ca cei de ieri, dacă te uiți cu atenție. Și că cei născuți cu tableta în brațe sunt de fapt minoritatea și că mai există și inocență în ziua de azi.

Sau poate sunt eu melancolică azi…

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: