Hai să ne MobiFest-izăm!

Pe 13 May, voi fi la MobiFest. Nu de alta, dar am mai fost la evenimente Evensys și am învățat ceva nou de fiecare dată. De câte ori se anunță câte ceva, dau fuga la semnat cereri de concediu, pentru că știu că se va merita.

Sunt două motive mari și late pentru care merg la astfel de evenimente:

– Vorbitorii pe care am ocazia să îi ascult – profesioniști cu experiență în domeniul subiectului pe marginea căruia se defășoară evenimentele

– Oamenii pe care am ocazia să îi cunosc, să îi revăd, să dau mâna cu ei după ce i-am citit luni, poate ani.

Și apoi, mai este și faptul că trăim într-o lume Mobil-izată. Mai toată lumea are în ziua de azi telefoane „deștepte”. Și a venit timpul să învăț să îl folosesc pe al meu la întreaga sa capacitate. În jurul meu, oamenii renunță treptat la calculatoare cu unitate, la laptop, și trec la tablete, la telefoane. Gadgeturi care ocupă mai puțin spațiu, dar sunt la fel de eficiente. Devenim, treptat, dependenți de ele. Și a venit timpul să întoarcem dependența asta în favoarea noastră.

Pe de altă parte, eu, bloggerul trebuie să mă adaptez noului trend. Trebuie să mă asigur că îți ofer ceva care poate fi accesat de pe mobil la fel de ușor precum de pe computer. Dacă eu, alucianna.ro, vreau ca tu, cititorul, să îmi rămâi fidel, trebuie să te ajut.

Dacă te afli printre cei care îmbrățisează schimbarea și vor să se adapteze cât mai bine, dacă vrei să încurajezi această evoluție, s-ar putea să îți placă la MobiFest. Ne vedem acolo!

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: