Guest Post – seria a doua!

Iată, cum am promis, continuarea seriei de guest -posts scrise de mine! Sper că nu am uitat nimic, iar dacă am făcut-o, spuneți-mi, să trec aici tot! În felul acesta trimit și un link către gazdele mele, să vadă cititorii ce și cum, că nu stă lumea cu ochii lipiți de blogosferă, să caute guesturile mele, nu? Așa o să fie mai ușor!

Când eram noi mici, adică eu de vreo 6 ani și el cam de 3, la noi în Motru apa era cu program. Fie caldă, fie rece! Ai mei, aveau depozitate, sub chiuveta din bucătărie, zeci de bidoane cu apă. Unul de 10 litri, unul de 5, și vreo 20 de câte 2 litri, 2,5. După ce am văzut la televizor cum face Tarzan baie îmbrăcat, cu apă ce curgea din copac, din nu știu ce butoi, ne-am gândit, cum-necum, să încercăm figura! [Continuare]

Mă întrebam: voi ce farse făceați fraților sau surorilor când erați mici? Ei bine, fratele meu, căci am un frate cu 3 ani mai mic, făcea o șmecherie cu nucile! Preferata lui! Într-o zi, a luat frumos 3 nuci, și s-a dus, zâmbind, la patul din dormitor, după ce abia făcusem curat, și a pus câte o nucă sub fiecare din cele 3 picioare ale patului la care a ajuns. [Continuare]

Ardeii copți sunt probabil primul fel de mâncare pe care am învățat vreodată să îl fac. În bucătăria de vară a bunicii, pe plită, vara, la vreo 5 ani! Țin minte și acum cu câtă grijă întorceam ardeii, atunci când erau lăsați în seama mea! Cât de importantă mă simțeam! Îi luam de pe plită încă frigând, îi aruncam în găleată, unde îi aștepta multă sare, și puneam un capac să se înăbușe, iar coaja să se desprindă mai ușor! [Continuare]

Am redescoperit Narnia prin Prințul Caspian, filmul, la 20 de ani. Și mai că mi-au dat lacrimile! Fix lumea visată atunci când eram mică! Spre deosebire de Țara de Nicăieri, a lui Peter Pan, Narnia este vizitată extrem de rar de oameni. Ajungi acolo pentru că așa îți este destinat, sau, ca Telmarinii, pentru că strămoșii tăi au nimerit o poartă secretă.
Animalele Narniei vorbesc. [Continuare]
Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: