Uneori este bine să povestești lumii despre faptele tale bune

V-am povestit acum câteva luni cum am adus Unitatea Mobilă a Centrului de Transfuzie Sanguină București la birou. Am citit în perioada aia despre donarea de sânge cum n-am citit nimic toată viața mea. Tot în perioada aia am „dărâmat psihic” cu telefoanele 3 femei: mama, Mădălina și Kathy. Am avut emoții până în ultima secundă și simțeam nevoia să vorbesc cu cineva. Și au stat toate 3 să mă asculte, cuminți și optimiste. Și au avut mereu vorbele bune la ele, gata să mă încurajeze.

doneaza

Le-am povestit toaaaată teoria acumulată: pașii donării Mobile, cum se împarte sângele în 3 componente, ce beneficii are donarea. Și nu știam că între timp, mintea Mădălinei ia notițe. Apoi a venit articolul ăsta. Nu vă pot spune cât de tare m-am bucurat să-l citesc. Aproape mi-au dat lacrimile.

Colegii de birou și fata asta mi-au arătat că nu vorbesc cu pereții atunci când povestesc despre donare sau direcționarea celor 2%. Vocea mea este auzită.

Și mi-au mai demonstrat că este bine să povestești celor din jur despre faptele tale bune. Avem nevoie să auzim asemenea fapte, să prindem curaj să facem ceva la rândul nostru. Eu, una, am prins curaj să donez după ce am citit pe bloguri detalii și m-am asigurat că am cu cine merge. Țin minte că am văzut mai demult un comentariu pe Facebook, la un prieten care tocmai donase. Era ceva de genul: „OK, ai donat, ce mare brânză? Trebuia să pui poză pe Insta și să dai share și aici?”

Și citeam și nu înțelegeam de ce NU ai posta o faptă bună pe rețelele de socializare. Avem nevoie de poze cu plasturi din ăia mari pe braț, cu carnetul de donator, cu oameni care hrănesc săracii, codițe donate suferinzilor de cancer sau cu voluntari care citesc copiilor în spitale. Vedem prea des la știri sau pe net exemple negative. Mai avem nevoie și de energie pozitivă.

E timpul ca lumea să vadă că faptele bune sunt ceva normal,  nu rezultatul unor mobilizări trecătoare.

Așa că știți ce? Vă invit să-mi povestiți despre faptele voastre bune. Nu contează când le-ați făcut ultima dată. Ați ajutat o bătrânică să treacă strada? Ați dat jos din copac o pisică fricoasă? Ați donat sânge, alimente sau haine? Povestiți-mi! Povestiți-mi cum ați aflat că este nevoie de ajutor, cum ați realizat că-l puteți oferi și ce ați făcut în legătură cu asta. Povestiți-mi cum a fost, cum v-ați simțit. Abia aștept să vă citesc poveștile!

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

10 Responses

  1. Amy says:

    Eu nu donez sange pentru ca mi-e foarte frica de intepatura acului. Nu mi-am mai facut analize de la 19 ani cred, iar atunci cand mi-a fpst luat sange ultima data, am plans de frica. Stiu, e rusinos pentru o persoana de 26 de ani sa ii fie teama de ac, dar din pacate nu pot sa-mi inving aceasta frica. Cu mare drag as fi donat si ajutat alte persoane, daca nu as fi intampinat aceasta fobie, ca sa-i spun asa. 🙂
    In schimb, dau bani cersetorilor pe strada, batrani, copii, dar niciodata tiganilor!

    • Mie îmi este foarte frică de înălțime. Nu urc NICIODATĂ în lifturi transparente, pentru că mi se ridică stomacul până jos. Simt efectiv cum mi se resetează creierul. E o senzație frustrantă, greu de explicat. Mai ales că nu sunt o fire fricoasă. Așa că te înțeleg. Nu este deloc rușinos să ai fobii. Aia e, nu e nimeni perfect.

    • Si eu am avut fobie de ace caci de vreo 2 ori am si lesinat dupa analize. Dar timpul a trecut si am trecut printr-o experienta care pur si simplu m-a fortat sa-mi depasesc fobia. Nu prea am avut loc de intors, pe principul vrei nu vrei, bea Grigore aghiazma. Acum sunt donatoare de sange. Caci am realizat ca, de fapt totul era DOAR in capul meu. Deci se poate. Nu lasa fobia sa te paralizeze. A-ti face analize anula este o dovada de responsabilitate si respect pentru sanatatea ta. Nu o neglija.

  2. Roxana says:

    Am intrat intro cofetarie sa cumparam savarine, preferatele copilului, aici in timp ce stateam la rand am vazut doi copii imbracati saracacios ce se uitau la eclere. Am cumparat savarinele, dar nu am iesit asteptandu-le si lor randul. Voiau cinci eclere, dar se scotoceau in buzunare dupa cativa lei. M-am intors le-am zambit si am cerut inca cinci eclere si apoi am platit totul.
    Topaiau de fericire sin u stiau cum sa multumeasca.

  3. Fac destuld e des fapte bune. Micute, dar le fac. Ma simt al naibii de rau ca nu pot face mai mult. Stiu că cei 2 lei si o bucata de branza nu o ajuta asa mult pe batrana de la biserica dar poate schimb ceva daca ii fac macar o zi pe saptamana mai frumoasa.

  4. Nici eu nu stiam ca mintea mea lua notite. 🙂 De fapt, cred ca se imprietenea cu ideea, asa ca suvoiul de informatii dat de tine a fost de folos. Ma bucur sa stiu ca te-ai simtit ascultata si incurajata de vorbele mele. Si DA mai frate! TREBUIE sa vorbim mai des de faptele noastre bune, nu ca sa ne dam mari si sa asteptam aplauze ci pentru ca INTOTDEAUNA exemplul personal ii va inspira si pe altii. Cu cat mai multe fapte bune si lumea va fi un loc mai bun. Asta e, dupa parerea mea, rezistenta tacita, menita sa contrabalanseze asa-zisa nebunie din lumea de azi. Asa ca, sa-i dam bataie inainte cu lucruri pozitive si benefice!

Leave a Reply to Amy Cancel reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: