Fantastic Beasts and Where to Find Them – probabil cel mai bun film al anului

În urmă cu aproape un an terminam de citit cartea Fantastic Beasts and Where to Find Them și-i scriam recenzia. Vineri am văzut filmul, alături de câteva colege de birou. Aveam așteptări foarte mari, căci urma să fie cu câțiva dintre actorii mei preferați. La început am vrut să știu tot ce se întâmplă în film, urmând ca în zilele ce l-au precedat să mă feresc de orice fărâmă de recenzie. Apoi am căutat interviuri cu personaje. Am trepidat așteptând, căci sunt, ca o visătoare ce mă știți, mare fan al universului Harry Potter.fantastic_beasts_and_where_to_find_them_imax-hd-wallpaper

Apoi am intrat în sala de cinema și, așa cum îmi spuseseră Angela și Daniela, s-a ridicat la înălțimea fiecarei așteptări posibile.

Povestea are loc cu vreo 70 de ani înaintea celor din Harry Potter și nu este un prequel, ci un spin off. Newt Scamander, autorul viitorului best seller Fantastic Beasts and Where to Find Them, ajunge în New York cu o valiză ticsită de creaturi magice. Împrejurările fac valiza pierdută, iar câteva specimene se pierd. Cum totul se întâmplă în plin atac al unei forțe malefice, vina este pusă asupra animalelor. Alături de protagonist, pentru prima dată în serie, vedem un Nu-Mag (varianta americană a încuiaților) – Jacob Kowalski (Dan Fogler). Tina (Katherine Waterston) este Aurorul care nu se teme să-și pună la bătaie cariera pentru dreptate. Aceasta are o soră, Queenie (Alison Sudol) care poate citi gândurile (Legilimant). Împrejurările îi aduc pe cei 4 împreună, în misiunea de a dovedi că nu creaturile fantastice sunt de vină pentru haosul din oraș.

Filmul este foarte interesant de urmărit pentru că are de toate: momente de umor, un ușor iz de poveste de iubire, suspans cât cuprinde, dramă. Au fost momente în care am stat cu sufletul la gură, momente în care am râs cu lacrimi și momente în care aproape am suspinat.

Personajele principale sunt de-a dreptul adorabile. Redmayne convinge de minune în rolul magizoologului naiv și ușor neîndemânatic. Fogler este așa amuzant și imprevizibil în reacții că abia aștepți să mai comită vreo boacănă. Katherine Waterston are un personaj mai greoi, cu care începi să empatizezi mai greu, dar pe care-l iubești după ce-i cunoști trecutul. Pe Queenie, așa cum este jucată de Sudol, aș lua-o acasă și aș pune-o să-mi vorbească și să-mi facă ștrudel. Așa e de drăgălașă.

Colin Farrell este personajul rău și manipulant aici. Rol care i-a ieșit binișor, zic eu. Ezra Miller, joacă un personaj foarte greu încercat, pe Credence – un copil ciudat tare, abuzat de cea care l-a adoptat. Este drept, ăste este un rol tipic actorului. Însă de data asta parcă duce totul la nivelul următor. Te ține pe gânduri aproape tot filmul, reușind să facă din personajul său unul dintre cele mai misterioase ale univesului Harry Potter,  în sensul că la finalul filmului realizezi că încă n-ai înțeles pe deplin ce-i cu el.

Pe scurt, un film la care aș mai merge, tot la cinema. Unul dintre extrem de puținele pentru care aș plăti bilet le nesfârșit. Dacă vă place lumea creată de J K Rowling, este musai să-l vedeți. Nu veți regreta.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: