Evanghelia după Pilat – Eric Emmanuel Schmitt

evanghelia-dupa-pilatEvanghelia după Pilat este al șaselea titlu de Eric Emmanuel Schmitt citit de mine. Așa cum ne-a obișnuit, autorul are și de data asta o abordare „outside the box” a unei povești clasice. Pentru a evita să pornească la drum cu un cititor „împovărat” de stereotipurile religioase prezente peste tot, Schmitt schimbă puțin numele personajelor. Din acest motiv, ai uneori senzația că citești povestea unui Iisus dintr-o lume paralelă, a unui alter ego.

Prima parte prezintă un Ieșua care toată viața a fost confuz pentru că nu-și găsea locul în comunitatea unde trăia. Era un tâmplar oarecum nepriceput. Dădea însă sfaturi foarte bune, fapt care la un moment dat irită Biserica, pentru oamenii ascultau cuvântul Tâmplarului în loc de cuvântul preoților. Întâlnirea cu Ioan Scufundătorul îl derutează și îl intrigă, dar îi și arată, parțial, Calea.

Așa că Ieșua începe să trăiască din pomeni, adăpostit de oameni milostivi. Treptat, începe să adune adepți. Familia se depărtează, considerându-l o rușine și neînțelegând de ce ruda lor a luat-o razna în acest fel.

În versiunea lui Schmitt, Iuda este complicele personajului principal. Tot mai conștient de menirea sa, Profetul are nevoie de cineva care să-l mențină pe drumul ei. Așa că-și roagă cel mai bun prieten să facă acest sacrificiu atât de necesar.

Partea a doua ne prezintă un Pilat aflat în Ierusalim de nevoie: asta era funcția și trebuia să se conformeze. În scrisorile către fratele său Titus vedem două laturi opuse ale unui bărbat: soțul și demnitarul.

Soțul este norocos cu o soție precum Claudia, o femeie frumoasă, inteligentă și blândă. O soție care îl urmează și care, la rândul ei, este urmată, contrar tiparului acelor vremuri. Pilat este foarte conștient că fără ea nu ar avea puterea de a fi un bărbat așa puternic.

Demnitarul, reprezentant al Romei, vrea să mențină aproape cu orice preț liniștea în teritoriul administrat. Așa că gestionează cât poate de tactios procesul Ieșua, încercând totuși să-l salveze pe acesta din urmă, de dragul Claudiei, pe care Profetul o salvase de la moarte.

Când are loc învierea, Pilat devine detectiv, dezvoltând diverse teorii cu privire la dispariția cadavrului și încercând să rezolve misterul înainte să afle adepții lui Ieșua și să dezlănțuie haosul, având impresia că-i dovediseră natura divină.

Încercând să-și dea seama cum poate fi păcălită Moartea, politicianul află astfel tot soiul de nuanțe tehnice legate de răstignire, biciuire și înhumare. Pe măsură ce descoperă aceste detalii, în loc să elucideze cât de cât misterul, se afundă în el tot mai tare.

Am început să citesc Evanghelia după Pilat crezând că voi avea parte de o poveste religioasă pe care o știam deja, reinterpretată. Și am avut dreptate. Însă am descoperit, cu ocazia lecturii, o latură politică a poveștii. Am descoperit demnitari și preoți din trecut, înverșunați împotriva unui Mesia care ar fi putut perturba ordinea lucrurilor, așa cum li se păreau lor normale. În timp ce unii își doresc pur și simplu liniște, alții vor să fie respectați ca autoritate, vor exclusivitate în ceea ce fac. Și cum Ieșua arunca o umbră în toate astea, trebuia eliminat.

M-am întrebat fără să vreau ce am face în prezent în fața unui astfel de profet. Oare nu l-ar crede nebun până şi cei mai credincioşi dintre noi? Oare nu i-am reproşa că “ia numele Domnului în deşert”? Ce credeți?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: