Eu și tocurile

Încă de când știu ce sunt alea, tocurile sunt marea mea slăbiciune. Am purtat și eu pantofii mamei la vremea mea, și mi-am cumpărat pantofi pe care nu prea pot merge. Numai așa. Pentru că erau drăguți. Și i-am purtat de două, trei ori afară, era să îmi sucesc gleznele pe ei, iar apoi i-am purtat numai în casă. Nu știu de ce nouă, femeilor, ne place să ne chinuim așa. Dar este o suferință foarte dulce, nu credeți?

Și apoi, nu toate perechile de pantofi cu toc sunt făcute să ne chinuie. Poate drăcoveniile alea cu tocul în față, dar eu nu o să le port, le las lui „Lady Gogu”. Nu ați aflat de ele? Am să vă povestesc!

În fine. Revenind, sunt convinsă că lumea are destui pantofi de damă pentru fiecare picioruț, fie el cât de sensibil. Găsiți pe BoutiqueMall si AmaFashion …vorba aia: fără serie și număr. În cazul meu, nu sunt pantofi, sunt botine, dar deh! Detaaalii! Botinele sunt foarte confortabile, cu sau fără toc, pentru că susțin glezna fără să o înfășoare cu totul. Astfel, am flexibilitate în mers, și nu arăt a soldățel.

O altă variantă sunt pantofii cu talpă ortopedică. Eu îi port mai ales vara. Iarna nu prea, că parcă un toc se înfige mai bine în zăpadă și ține mai bine poleiul. Cel puțin dacă ți-ai ales bine încălțările. Plus că ortopedicele nu sunt așa stabile pe cât par. Eu una, nu pot merge pe orice tip de talpă ortopedică. Am avut o tentativă de ortopedice la începutul iernii, dar mi-am amintit de o pereche din anii trecuți, care ar fi fost perfectă ca sanie sau schiuri, cu talpă antiderapantă cu tot! Așa că m-am potolit și am revenit la tradiționalele cizme îmblănite.

Cât despre tocuri, am 3 perechi: una acasă la Motru, de pantofiori de lac, în care mi-am zdrelit picioarele, și două aici.

Cele de aici sunt o pereche negre și o pereche maronie. Cele negre sandale, ușor pe gleznă, cu toc mediu, de 7, 8 cm, pe care se merge super, le-am purtat la SuperBlog.

Cele maro sunt de fapt pantofi, cu accesorii metalice de bun gust. Primite cadou, dar înalte nevoie mare tocurile. Ajung la 14 centimetri cu platformă cu tot. Cam greuț de purtat fără să merg ca o girafă confuză, dar frumoase foc. Le păstrez pentru ocazii speciale, când nu am de stat în picioare. Glumesc! Nu prea le port, pentru că e oleacă aiurea să te duci undeva cu încălțări pe care nu le stăpânești zdravăn. Aș aduce a pițipoancă. Le port în casă, și când nu o să mai tremur din balamale, o să le iau mai des în lume.

Voi cum le aveți cu toculețele? Știți vreun truc pentru a învăța mai rapid arta mersului pe ele?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

3 Responses

  1. Otilia says:

    Imi plac la nebunie dar abia pot sa merg. Ii tin pe post de bibelorui pana mai invat sa merg 🙂

  2. Ochiu ratiunii says:

    Hai sa-ti dau o leapsa de inceput de an…

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: