Eu. O casă de păpuși

Scenariu & regie: Carmen Lidia Vidu
Nora: Aura Calarasu
Soprana: Catalina Antal
Video: Cristina Baciu
Scenografia: Constantin Ciubotaru
Muzica originala: Ovidiu Chihaia

Voce Torvald: Marius Stănescu

Spectacolol face parte din Proiectul Surorile Heddei. Susținerea femeilor artist în teatrul din România și Estul Europei este unul dintre cele trei câștigătoare ale grantului Ibsen Scholarships 2014. Detalii aici.

„Eu. O casă de păpuși” este o piesă ce nu spune o poveste, ci ți-o strecoară în simțuri, prin intermediul unui show multimedia. Acest gen de punere în scenă este specific regizorului, Carmen Lidia Vidu.

Nora, o femeie acum singură, și-a trăit viața încercând să-și facă familia fericită. Începe oarecum țanțoș, teatral, foarte sigură pe ceea ce spune, pe faptul că cei din jur au fost salvați de sacrificiile ei.

Treptat, pe măsură ce se dezvăluie publicului, vocea i se stinge. Amintirile și gândurile femeii sunt tot mai amare. Își amintește cum împărtășea unele gânduri în conversațiile cu șoțul sau tatăl ei, iar gândurile diferite le ținea pentru ea. Suferița ei devine din ce în ce mai vizibilă. Alături de proiecții, păpușă soprană îi completează gândurile și trăirile, cântând amar, sfâșietor. Vocea unui bărbat se aude uneori. A soțului, povestind câte ar fi făcut el pentru Nora, DACĂ….

Iar această succesiune monolog- cântec- voce a personajului absent te pune pe gânduri. Te face să te gândești ce este dincolo de cele spuse. Ce a îndemnat personajele să ajungă acolo unde sunt. Ce anume a făcut-o pe Nora să fie păpușa fiică, apoi păpușa soție, iar apoi să își transforme copiii în păpuși. Oare s-ar fi putut întâmpla altfel?

Spectacolul mi se pare unul foarte reușit, cu atât mai mult cu cât pe scenă se află doar o actriță și o soprană, acestea reușind, ajutate doar de proiecții și de vocea de pe fundal să te tragă cu totul în lumea lor. Felul în care Aura Călărașu reușește să redea, doar prin modulațiile vocii, felul în care personajul se stinge încetul cu încetul este pur și simplu fascinant. Ca și talentul sopranei, care cântă atât de frumos, că nu ai cum să nu simți ceva din fiorii personajului principal. Păpușa devine, astfel, nu doar un personaj ce exprimă ceea ce cuvintele nu pot, ci și o extensie a Norei.

La sfârșitul piesei, am rămas cu senzația că piesa asta transmite așa multe, încât nu trebuie să îți placă sau nu, ci să o simți sau nu. O dramă foarte bună, foarte bine pusă în scenă. Dramă ce sper să vă placă, dacă ajungeți să îi fiți spectator.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

2 Responses

  1. Dany says:

    Trebuie să mă duc musai la teatru, că mă omoară vecinu’ dacă nu mă duc la spectacolul lui! Bine că mi-am amintit, că iar se uită-n dungă la mine… 😀

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: