Eleganța unui ceas

Când eram eu mică, ceasul era ceva foarte elegant, care se purta frumos pe încheietură. Iar când întrebai pe cineva cât este ceasul, se uita la el, nu ducea mâna instinctiv la telefon.

Era un accesoriu versatil, care trebuia să se asorteze la orice, asemenea unei genți bune de piele sau a unei perechi de pantofi destinate pentru purtatul la birou.

Și existau și ceasornicari, pentru că am prins vremurile în care atunci când ți se strica ceva sau se uza, era mai simplu, mai ieftin și mai la îndemână să repari decât să cumperi ceva nou. Tinerii primeau ceasul cadou la majorat, sau de la vreo rudă foarte dragă și îl purtau cu foarte mare mândrie.

Cei mici râvneau după unul și își desenau cadrane în joacă, pe încheietură, apoi se tot întrebau ce oră o mai fi, de dragul de a ridica simandicoși mânuțele la ochi, estimând o oră la întâmplare.

Astăzi, eleganța aceea comodă a ceasului a dispărut. Astăzi, ceasul pare un accesoriu pentru cunoscători, asemenea unui vin bun. A dispărut firescul aflării orei exacte de la un acccesoriu micuț, purtat pe mână, a dispărut entuziasmul acela cu care se  purta pe vremuri ceasul cu calculator.

Astăzi, ceasul este un accesoriu atât de puțin comun, încât dacă aș vrea să îmi cumpăr unul, nu aș ști exact după ce anume să caut, unde să încep căutarea. Nu aș ști ce să caut într-un anunț cu „vand ceas” . În afară de design, desigur. Nu aș ști ce anume face diferența dintre un ceas bun și unul prost, dintre unul mai rezistent și unul mai puțin rezistent. Nu cunosc mărci, nu știu ce tip de curea am nevoie, sau ce tip de cadran m-ar avantaja. Nu știu cum să fac diferența între un cadran metalic bun și unul care probabil va rugini după vreo două purtări. Nu stiu cum arată o brățară care nu se va uza prea ușor, nu se va decolora, nu se va desprinde.

Știu doar că mi-aș lua ceva mic, dragălaș, simplu. Poate cu o curea din aia care se trece de două ori peste încheietură. Cu un cadran cu inimi, fluturi sau buburuze. Sau colorat. Una din cele doua: desene sau culori. O chestiuța așa mică și drăgălașă pe care să o port de 3 ori și să uit de ea prin vreun sertar apoi. Sau de care să mă îndrăgostesc și să adorm cu ea la mână. Mă mai gândesc.

 

P.S.: Pentru cei care mă cunosc și nu știu, ziua mea de naștere este pe 7 octombrie. No strings attached. Zic doar. 😀

 

 

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: