Dreptul de a visa

Citesc de pe la vreo 8 ani. Pasiunea pentru lectură a început cu mama, și colega ei de servici, al cărui soț învățător mi-a împrumutat „Vrăjitorul din Oz”, prima carte citită de mine. Eram în clasa a doua.

Imaginația mea a început să se dezvolte, și mi-am dat seama de lumea fermecătoare pe care o  pot descoperi citind. Când citeam, nu mai eram fetița mică și timidă, cu păr scurt. Eram Clopoțica, Leul cel Laș dar curajos, eram o naiadă sau o prințesă prinsă de vreun zmeu. Când citeam, mă plimbam dincolo de zidurile apartamentului cu două camere, prin palate de cleșar, păduri fermecate sau țări ce se așteptau salvate de vreun viteaz. 

Puteam să zbor, să respir sub ape, să călăresc sau să mânuiesc arcul și săgeata. Eram pe rând, fiecare erou al poveștilor nemuritoare. Eternele povești nemuritoare…vreo 10 volume de la biblioteca orașului, citite înainte de clasa a patra…iar apoi colecția Labirint, din raftul mamei. Coperțile acelea negre și elegante arătau exact ca manuscrisele sacre în imaginația mea, așa că le deschideam cu grijă, și atingeam paginile ținându-mi respirația, așteptând misterele să mi se arate.

Ceva mai târzior, prin generală, am prins gustul cărților utile ce treceau pe sub ochii mamei: maniere, medicină naturistă, gătit, astrologie…la fel de fascinante, la fel de magice. Cu aceeași putere de a mă trage în lumea lor tainică.

De ce citesc cărți? Pentru că sunt magice! Pentru că dincolo de ele se află un om ce își așterne sufletul și munca. Pentru că o carte este produsul finit al unui proces pentru mine sacru. O carte înseamnă respect și dăruire față de cel ce o va citi. O carte este artă în cea mai pură formă. Pentru că și eu sunt o admiratoare a artei cuvintelor, știu cum este să stai să le alegi pe cele mai potrivite, câtă muncă și cât talent sunt necesare ca să te faci înteles și iubit de cel căruia îi dedici munca ta.

Iar cărțile nu mai sunt un bun atât de valoros în zilele noastre. Tot mai puțini dintre noi citesc și altceva decât bârfe de doi bani, despre cine știe ce vedetă apărută peste noapte. Tot mai puțini iubesc lectura. Iar ca să o produci, îți trebuie un respect imens față de eventualul cititor. Trebuie să îți asumi riscul de a fi neînțeles, de a da lumii ceva ce poate va fi cumpărat ca ornament, și lăsat pradă prafului.

Ador să citesc pentru că mă fascinează scriitorii, munca pe care o depun pentru ca noi să ne bucurăm de roadele imaginației lor. Iar atunci când citesc o carte, și mă duce într-o altă lume, mă plec în fața celor ce au creat-o, de la manuscris până la raftul librăriei sau al bibliotecii. Pentru că atunci când o carte mă duce într-o altă lume, sufletul meu și al scriitorului se întâlnesc și se îmbrățisează, pentru că simt la fel, sau pentru că, dimpotrivă, am fost convinsă să simt altceva decât înainte. Iar acest sentiment este magic.

Care este cartea mea preferată? Încă nu știu! Așteaptă să o citesc! Un lucru este sigur: cărțile îmi dau dreptul să visez cu ochii deschiși iar pentru asta merită prietenia mea necondiționată.

Le mulțumesc celor de la Biblioteca Prăfuită, pentru superba temă de concurs de luna aceasta!

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

1 Response

  1. November 10, 2012

    […] sa vedem noi cu ce se spala pe dinti Emil Calinescu, Adelina, Claudiu, George, Taraboste, Lucianna, Vienela si care o mai fi tare-n gura Tweet(function() { var po = […]

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: