Doamne Doamne

Am ochii închiși. În stânga mea e un pat, între perete și sobă. Primul loc in care îmi amintesc să fi dormit vreodată. Deasupra creștetului meu, in stânga ușii, o icoană. Genul de icoană cu suport de candelă. O candelă mică de tot. Care nu se stinge niciodată.

Lumina candelei este reflectată de icoană. Stau în genunchi cu mânuțele împreunate în rugăciune. Așa că nu văd chipul blând care mă ascultă din imagine. Undeva lângă mine, o voce blândă îmi șoptește versurile și-mi mai unește cu răbdare gesturile.

Și repet după ea:

– Înger îngerașul meu… Ce mi te-a dat Dumnezeu…

Nu prea știu cine este “Înger îngerașul meu” ăsta, dar clar mi l-a dat Doamne Doamne. Că mă iubește. El iubește pe toată lumea. Mi-a zis mie Mamaie, când mă învăța rugăciunea . Iar dacă ea zice așa, sigur e adevărat. Sunt singura ei nepoată și nu m-ar minți.

Tot de la ea am învățat că e păcat să coși Duminica, sau să faci treabă prin casă. Că e zi de odihnă și trebuie respectată.

Mamaie nu a spus niciodată că Doamne Doamne urăște pe cineva. El iubea pe toată lumea.

Și în mintea mea, încă de la anii ăia, El este iubire.

Am învățat după aia că Biblia, că religie. Nu știu cât după aia. Mamaie s-a stins înainte să învăț treburile astea. Și sunt momente in care încă îi simt iubirea. Iar amintirile despre ea sunt lumină. Ba încă simt cumva căldura candelei pe frunte scriind asta.

Așa că nu știu voi in ce credeți. Sau in cine. Nu sunt o persoană religioasă. Sau habotnică.

Dar dacă Dumnezeu există, nu ne judecă. Ci ne iubește. Mi-a zis mie Mamaie…

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow on Feedly
%d bloggers like this: