Despre teatru

tes_0Spring Super Blog 2014, competiţia pe care am început-o cu gândul de a participa la toate probele şi pe care am continuat-o cu decizia de a participa numai la cele care mă inspiră cu adevărat, mă provoacă să scriu despre teatru. Pentru că, ce-i drept, lumea nu prea mai apreciază teatrul în ziua de azi.

Lumea îţi spune “Hai la bere!”, “Hai să vedem filmul ăla nou!”, “Hai la karaoke!”. Ultima dată când am auzit “Hai la teatru!” invitaţia vedea din partea Super Blog, pe vremea când eu eram la prima participare, în echipă. Am mers la Teatrul Evreiesc de Stat, la o piesă cu  Maia Morgenstern, Miss Daisy si soferul ei. A fost magic. Scena a vibrat în acea seară în care mi-am făcut câţiva prieteni şi am simţit emoţiile personajelor vii. Am uitat că sunt în faţa unui decor şi am reuşit să trăiesc alături de personaje.

Iar ultima dată când am fost la teatru, a fost la Scrisoarea pierdută, la începutul toamnei anului trecut. Spre deosebire de film, teatrul îţi dă şansa de a simţi cu adevărat energia unui actor. De a-l vedea în carne şi oase, de a-i transmite mulţumirea şi admiraţia ta prin emoţiile pe care ţi le provoacă şi prin aplauze.

Teatrul este subestimat în ziua de azi. Rar vedem reclame ale unor piese de teatru la TV sau în mall-uri. Sinceră să fiu, chiar nu îmi aduc aminte când am văzut aşa ceva ultima dată.

De ce nu se înghesuie lumea să meargă la teatru? Dacă mă întrebaţi pe mine, este din cauza faptului că gustul pentru teatru se dobândeşte, aşa cum se dobândeşte şi cel pentru lectură. Mie, de exemplu, dragostea pentru citit mi-a fost insuflată de mama, care a văzut că îmi place oarecum cititul și mi-a dat apă la moară, căutând cărți care credea că mi se potrivesc și le voi citi.

Cred că dacă părinții ar încerca să își ducă micuții la teatru măcar o dată, de două ori pe lună și i-ar încuraja să comenteze ceea ce au văzut acolo, le-ar deschide apetitul pentru așa ceva.  Eu de exemplu nu am avut asemenea șansă.

Motrul meu este mic tare, iar afaceriștii preferă să investească acolo în cluburi, mai degrabă decât în locuri dedicate culturii. Mersul la teatru a fost mereu o ocazie specială pentru mine. Trupele de artiști veneau rar,daisy la câteva luni poate, iar atunci, unul dintre învățători, un anume domn Petre, avea grijă ca primii care primeau bilete să fie elevii. Mereu sala era plină de tineri, chiar și pentru două reprezentații la rând. Copiii nu prea lipseau, fiindcă le era drag. Și-apoi, evenimentele erau atât de rare, încât, oricât ar fi fost de strâmtorați, părinții găseau mereu câțiva lei de dat pe așa ceva. Nu în fiecare zi putea copilul să vadă Capra cu Trei iezi, La Hanul lui Mânjoală, Moara cu Noroc și altele asemenea. Merita investiția. Copiii se întorceau și povesteau pe nerăsuflate cele văzute și așteptau cu nerăbdare piesa următoare.

Însă piesa următoare era adesea îndelung așteptată, iar apoi se uita că un asemenea eveniment are să aibă loc, iar celor mici le pierea interesul. Creșteau și dacă nu cumva părinții nu vânau ocazia vizitării unui oraș mai mare pentru a merge la o altă piesă de teatru, farmecul unei asemenea manifestări a artei dispărea, înlocuit de cel al unei cafenele.câteva luni poate, iar atunci, unul dintre învățători, un anume domn Petre, avea grijă ca primii care primeau bilete să fie elevii. Mereu sala era plină de tineri, chiar și pentru două reprezentații la rând. Copiii nu prea lipseau, fiindcă le era drag. Și-apoi, evenimentele erau atât de rare, încât, oricât ar fi fost de strâmtorați, părinții găseau mereu câțiva lei de dat pe așa ceva. Nu în fiecare zi putea copilul să vadă Capra cu Trei iezi, La Hanul lui Mânjoală, Moara cu Noroc și altele asemenea. Merita investiția. Copiii se întorceau și povesteau pe nerăsuflate cele văzute și așteptau cu nerăbdare piesa următoare.

Gustul pentru teatru există în fiecare din noi, cred eu. Trebuie numai căutat și adus la viață. Trebuie șlefuit. Trebuie făcut să strălucească în noi. Trebuie să avem grijă să îl apreciem drept o exprimare a artei nu drept o fiță de bătrânei ce caută să se îmbrace elegant duminica. Trebuie să mergem la piese cât mai diferite ca gen, pentru a descoperi ce ni se potrivește exact. Și nu trebuie să ne dăm bătuți la prima piesă care nu este pe gustul nostru, așa cum nu ne dăm bătuți când, în calitate de cititori, mai descoperim câte o carte care nu ne place.

Teatrul Evreiesc de Stat din București este  unul din puținele instituții teatrale de acest fel din Europa. Repertoriul său cuprinde piese și spectacole de revistă de dramaturgi care au scris în limba idiș, piese și spectacole muzicale traduse în idiș (care a fost limba oficială a evreilor din Europa) din repertoriul teatral universal, spectacole cu tematică evreiască, unele și în limba română. Mi se pare un teatru simplu, la care merge omul de rând. Pentru că preţurile biletelor sunt accesibile, iar piesele care se joacă nu au nume pompoase, ci mai degrabă elegante.

Şi, recunosc, îmi place şi pentru că o are ca director pe Maia Morgenstern. Şi pentru că printre actorii săi se numără Geni Brenda, care mi-a fermecat copilăria pe când apărea în poveştile din Arlechino, Mircea Drîmbăreanu, Mihai Călin, pe care îl admir pur şi simplu, şi Radu Gheorghe, a cărui prospeţime şi al cărui umor m-au cucerit de când l-am văzut jucând în ” Interpretul”. Cei din urmă joacă în calitate de invitaţi.

Şi ştiu, în sinea mea, că teatrul nu va muri niciodată. Să spui că teatrul are să dispară pentru că lumea merge prea des la film este ca şi cum ai crede că vor dispărea cărţile clasice pentru că avem e-book. Ar fi pur şi simplu trist.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: