Am decis că am nevoie de o tablă magnetică!

tabla-magneticaSă nu vă imaginați că am decis că am nevoie de o tablă magnetică așa…ieri sau alaltăieri. Am decis de vreo doi ani. Poate 3. Fiind mai băiețoasă de felul meu, am obiceiul de a da ture în pauza de masă pe unde apuc: la raioane de tâmplărie, în magazine cu articole de genul ăsta…

Văd uneori câte ceva de care mi se lipesc pur și simplu ochișorii. Și este dragoste de aia la prima vedere. De cele mai multe ori nu am nevoie de obiectul ăla, dar așa de tare-mi place cum arată, că tare-aș vrea să-l am. Uneori însă, mi se întâmplă fix invers: văd obiecte pe care la un moment dat le doream foarte tare și apoi am uitat de ele.

Hachița numărul 1 din această categorie a fost pistolul de lipit la cald cu silicon. Iar până la urmă am cumpărat unul, pentru bricolaj și am descoperit că este mult, mult mai util decât pare. Mi-a luat „doar” 3 ani să pun mâna pe el. Nu de alta, dar peste tot îl găseam la prețuri din alea, uriașe, de peste 100 și ceva de lei. Timpul a trecut, m-am obișnuit cu ideea că e un obiect scumpuț și l-am uitat. Iar într-o bună zi, cum mă plimbam prin magazine, l-am găsit cu 30. Și am sărit pe el. Îl am de 4 sau 5 luni. Nu regret, este bun la o grămadă de chestii. Am să vă povestesc într-o bună zi la ce îl folosesc.

Hachița numărul 2 este o tablă de plută. Mereu mi s-a părut faină ideea asta de afișaj pe care să poți pune chestii, să le ai acolo, sub ochii tăi. Iar la cât de aeriană sunt în unele zile, cred că faptul că-mi place este un semnal de la creier că-i sătul cu mine uitucă. Tot căutând panouri dintr-astea de plută prin magazine am dat de cele magnetice, aici. Și mi-am dat seama că sunt mai utile, pentru că poți și să scrii direct pe ele. Și am decis să cumpăr o tablă magnetică în cele din urmă.

Încă nu știu de unde, căci am găsit toate mărimile posibile online și în magazine. Vreau să compar puțin prețurile și să-mi dau seama dacă le diferențiază ceva ca și calitate. Și mai vreau să le analizez sistemele de prindere. Nu am chef să lipesc ceva de pereții sau ușile apartamentului unde stau în chirie, așa că mi-ar prinde bine un model care se „atârnă”, precum cuierele alea de pe la Ikea.

Oricum, o iau ușor, nu mă grăbesc, pentru că rabdarea s-a dovedit utilă până acum. Dacă tabla magnetică pe care mi-o doresc există undeva, sunt sigură că am să o găsesc o dată și-o dată. Am senzația că o voi găsi fix cum am găsit pistolul: pe neașteptate.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

2 Responses

  1. Alexandru Ciocan says:

    fiecare are pasiunile lui 🙂 asta nu înseamnă că este un om ciudat, din contră, cu cât are pasiuni mai distante de banal cu atât devine un om mai interesant 🙂

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: