Da, un singur om poate face diferența!

Am povestit despre prima experiență de donator aici. La ora la care citiți asta, eu mă întorc deja de la centrul de transfuzii, de la „seria a doua”.

Numai că de data asta m-am dus chitită să donez pentru cineva. De Horia am aflat de la un coleg de muncă. I-am zis că mă duc să donez și caut pe cineva care are nevoie de ajutor. Și mi-a spus de Horia, pe care nu îl cunoaște personal, însă este nepoțelul unui prieten bun. Copilul este bolnav. Are leucemie și are nevoie de sânge. Grupa lui sanguină este O cu RH negativ, o grupă rară din cauza RH-ului. Din fericire poate dona oricine, indiferent de grupă, pentru a ajuta micuțul. Atâta timp cât cineva donează, el rămâne pe lista scurtă de primitori.

Și nu mi se pare corect. Sângele este ceva ce avem cu toții. Ne naștem cu el. SÂNGELE nu ar trebui să fie un privilegiu. Viața nu ar trebui primită cu porția, de pe o listă de așteptare. Cu atât mai puțin de un copil de 4 anișori.

Și este ciudat că tocmai oamenii care sunt dispuși să facă astfel de gesturi pentru cei din jur, de obicei, nu pot. Că au prea puține kilograme, că sunt ușor anemici, că au anumite afecțiuni.

Iar până nu vezi pe cineva, lângă tine, cum se zbate pentru viața cuiva, nu îți dai seama cât contează, de fapt, câțiva mililitri de sânge. Dacă ai impresia că ești prea mărunt să contezi, dacă ai senzația că nu poți face diferența, donează sânge. Și vei înțelege cât poți ajuta. Vei face cam 3 diferențe. Vei ajuta pe cineva să rămână ceva mai încoace de granița dintre viață și moarte.

Eu o fac pentru că îmi place LA NEBUNIE să arăt oamenilor că nu sunt prea mică să ajut. Poate că am foarte puțin peste jumate de metru și poate mă bate vântul pe stradă. Dar NA CĂ POT! Și sunt mândră de mine. Pentru că eu te îndemn să faci asta prin exemplul personal. Dacă eu pot, sunt șanse mari să poți și tu.

P.S.: Mai este timp să vă înscrieți la Blind Date.

P.P.S.: Dacă puteți ajuta și voi copilul și vă trebuie detalii, comentați aici sau dați-mi un  semn pe mail sau FB.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

2 Responses

  1. Alexandra Ali says:

    Felicitari!

    Inainte de sarcina asa faceam si eu: mergeam sa donez cam la 5 luni. Acum mi s-a recomandat o data la fiecare 6 luni. Am donat prima data pentru o colega, apoi pentru tatal unui prieten si tot asa. Cand a fost nevoie de mine pentru un caz in familie nu am putut eu si au donat altii, cunoscuti si necunoscuti. Acum cateva luni a fost “seceta” la Iasi de vreo 3 ori: au fost oprite tratamente, operatii, transfuzii. Daca te gandesti ca una din acele persoane puse in asteptare poate fi o ruda sau un prieten drag, atunci mergi si donezi cat mai repede. Cine stie cand vei avea nevoie si tu?!

    • De asta mă duc și eu. Știi cum e….karma is a bitch. Nu știi când se întoarce roata.
      Sunt mică, sunt primită la limită. Dar mereu surprind asistentele prin faptul că sunt mai voinică decât unii bărbați chiar, înalți și vânjoși.

      Plus că, așa cum las de înțeles și în articol, uneori depinde de noi să facem viața mai corectă pentru cei slabi.

      Nu mustesc nici eu de noroc. Fiecare își duce jugul, vorba aia. Dar să poți să ajuți atât de mult cu pretul a cateva ore în centru și niște sânge, chiar merită, dacă stai să te gândești cât contează pentru primitor.

      Depinde de noi, ăștia mărunți, să ne ajutăm. Că dacă ne uităm în spinarea autorităților…

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: