Copilărie

Îmi aduceam aminte, zilele trecute, nu știu cum, de garsoniera în care am stat în urmă cu vreo…13 ani?

Pe vremea aia, eu și fratele meu mergeam în schimburi la bunica. Așa că nu era nevoie de cine știe ce spațiu. Ne-am mutat în cele din urmă, pentru că au început școlile, și nu a mai mers șmecheria cu vacanțele  lungi de tot.

Însă acolo mi-am făcut cei mai buni prieteni, și cei mai mulți. Acolo plecam pe furiș din fața blocului, de unde ne supraveghea mama, spre locul de joacă. Acolo am făcut cele mai multe boacăne.

Și tot acolo am învățat cum arată o locuință prost făcută, într-un oraș mic, unde se mai fac chestii și de mântuială. Pe vremea aia nu se știa de hidroizolații și termoizolații, nu erau firme să facă asta pentru tine. Locatarii se descurcau care cum putea. Mai ales cei care locuiau la etajul 4, ca noi.

Majoritatea șmecheriilor implicau terasa transformată în bucătărie. Astfel, bucătăria înițială devenea o cameră mică și călduroasă. Unde se gătea se făcea cald, era spațiu închis, și nu se mai răceau pereții ascunși de improvizație.

Cât despre hidroizoleții…heheee! Țin minte că îl tot auzeam pe tata cum spune că se duce cu vecinul să dea cu smoală pe bloc. Așa mai etanșau „acoperișul”. Că în câteva luni ploua iar ori în debara, ori în cameră, și că trebuia muncit de la capăt, este partea a doua.

Pentru noi, cei mici, problemele de acest gen nu erau neapărat ceva grav. Erau un fel de mistere…de unde vine apa? Cum se scurge așa? Ne plăcea să schimbăm vase…ne simțeam cumva ca în filmele alea cu eroi care supraviețuiau în cine știe ce văgăuni. Cât despre terase…era o plăcere să urmărim procesul de închidere, când făcea asta câte un vecin pe la care mergeam des. Viața este fascinantă la 8, respectiv 5 ani.

Multă vreme nu am înțeles exact mutarea la apartament cu două camere, la etajul 3. Ai mei luau foc dacă auzeau de etajul 4. Nu de alta, dar la mine în oraș, blocurile au maxim 4 etaje. nu rezistă solul la mai multe.

Acum situația este alta în orășelul meu uitat de lume. Blocurile au acoperiș, primăria este mai implicată…

Dar totuși, amintirile de genul îți aduc în prim plan naivitatea copilăriei…Viața inocentă de atunci…cât de frumos și inocent era totul…cât de simplu!

Acum, știind situația de atunci, mă uit pe site-uri ca http://www.condurarugrup.ro pentru a înțelege prin ce treceam de fapt, cât  a evoluat viața în atât de puțini ani. Înainte mulți dădeau bani pe materiale, de voie, de nevoie, și făceau singuri totul. Acum, un simplu telefon și totul e rezolvat!

Tragicomică treaba…mă pune pe gânduri!

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: