Ce mi-aș spune mie…

Era zilele trecute la televizor o emisiune (Cireașa de pe tort?) în care vedetele își puneau întrebări una alteia. Cea mai interesantă întrebare mi s-a părut asta: Ce ți-ai spune ție, cea tânără, dacă te-ai putea întoarce în timp?

Ce mi-aș spune? Apoi, sunt, cred, mult prea tânără să am regrete. Așa că nu mă înțelegeți greșit, nu aș schimba NIMIC. Sunt ferm convinsă că sunt exact unde ar trebui să fiu și că dacă aș schimba fie și cu o secunda trecutul, nu aș mai fi aici.

Mi-am scris totuși o scrisorică. 🙂

draga mea

Nu mai lăsa oamenii să îți influențeze părerea despre tine. Nu le mai permite să te pună jos cu jignirile lor și să te țină acolo până începi să crezi că la nivelul ăla TREBUIE să fii.

Părerile negative ale celorlalți ne influențează fix cât le dăm noi voie. Nici un strop mai mult sau mai puțin. Este greu să nu le pui la suflet. Dar nu este imposibil.

Oamenii nu sunt răi cu tine ca să te simți prost. Ci pentru că atunci când te simți tu prost din cauza lor, senzația că te pot influența îi face să se simtă mai puternici. Nu se știe de ce.

Nu îți vor cere scuze, nu vor regreta nimic. Dar va veni o zi în care nu vei mai ține cont de ei. Și vei avea curajul să fii tu însăți. Promit!

signature

P.S.: Mai este timp să vă înscrieți la Blind Date.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: