Ce este familia?

Ce este familia? Asta este întrebarea mea din seara asta.

Dacă zilele trecute v-am bătut la cap cu noțiunea de „acasă”, acum revin în forță cu FAMILIA! Eu am două familii, și 3 surori.

Am familia de sânge, cu tati cel oltean, și mama cea moldoveancă din „Botșăni”, și frățiorul năzdrăvan. Și pe lângă familia asta, am observat că atrag, pe măsură ce anii trec, și un soi de surori spirituale. În generală pe Liviana, în facultate pe Lup. Fete care vă jur că îmi sunt mult mai mult decât prietene. Au devenit parte din cercul foarte apropiat al rudelor, deși cea din urmă nici măcar nu îmi știe toată familia.

În liceu am cunoscut-o pe Cristina, cu care acum locuiesc. Cu ea și cu fratele meu mai mic (20 de ani). Și suntem o familie în sensul cât se poate de practic al cuvântului. Împărțim de la mici și bere, pat, baie și bucătărie, până la ultima bucățică de pâine, vorba românului. Avem cercuri total diferite de prieteni, care se intersectează destul de rar, și nu sunt mereu subiecte comune de discutat la asemenea întâlniri de gradul 3.

La început era altfel. Ne plimbam împreună prin oraș, stăteam la taclale. Acum este ciudat, tocmai pentru că suntem o familie, și este ciudat să fii familia unei prietene. La început aveam bon pentru tot ce luam, și absolut tot se împărțea la 3. Acum luăm grămadă, important e să mâncăm și să ne spălăm toți. Nu contează cine cât apucă. Ne facem ceaiuri unul altuia, dormim uneori grămadă, până târziu, sau ne uităm la filme. Vorbim mult mai rar, și atunci altfel decât la început. Mai calm, mai confident, mai matur. Ne certăm și ne împăcăm. Ne urâm și ne iubim în același timp. Ne tocăm reciproc nervii și urlăm unul la celălalt. Trecerea a fost ciudată, fiindcă aveam senzația că o neglijez pe Cristina, sau, uneori, eram geloasă că nu stă mai mult cu mine.

Abia apoi am înțeles că nu mai sunt percepută drept cineva cu care ieși la suc, ci drept ceva mai stabil.

 Nu îmi dau seama când a apărut loialitatea asta. Când am început să ne percepem ca un tot unitar, și nu drept colegi de apartament.

Îmi dau seama doar că, pentru prima dată în viață, mă simt responsabilă și pentru altcineva în afară de propria persoană și părinți. Și este chiar plăcut, pe de-o parte! Îmi dă un sentiment de siguranță faptul că sunt iubită la modul ăsta și de cineva care nu are legături de sânge cu mine. De cineva care mă suportă pentru că vrea, nu pentru că avem aceiași părinți. Și este destul de ciudat să simt asta la rândul meu. Să îmi pese de cineva atât de mult. Veți spune că de fapt este prietenie, dar nu este! Am o cea mai bună prietenă, și nu este  Cristina! Așa cum Cristina are o cea mai bună prietenă care nu sunt eu.

Voi aveți o asemenea familie? Înțelege cineva ce spun?

Cu mio fratello altă dată, că nu stă la pozat cu amândouă, ca fetele! 😀

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

2 Responses

  1. Tudor says:

    Cea de a doua familie este rara si fragila, dar … armonia ei mai presus de intelegerea unora dintre noi. Felicitari 🙂

  2. Natural says:

    Familista mica ce esti 🙂

    Ai de la mine o nominalizare, dar si o leapsa de vacanta.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow on Feedly
%d bloggers like this: