Căsuța mea de vis

Ca orice om, am visat să am, când mă fac eu mare, căsuța mea. Bineînțeles, viața mi-a arătat că o să fiu destul de mare să am casa mea ceva mai târziu decât credeam. Dar asta nu mă împiedică să visez, până îmi voi permite materializarea dorințelor, nu?

În primul rând, am știut mereu că voi avea un apartament cu două camere. Nu ca să fie loc de copii. Nu mă văd cu familie. Nu încă, cel puțin.

Bucătăria mea nu va fi din cele deschise, ci va avea ușă. Și va avea și o debara micuță, în care voi depozita, toamna, murături făcute de mine, cu mânuța mea. Mobila va fi pe tot peretele, mai îngustă decât ce vezi într-o casă normală. Căci eu sunt mititică. Și așa îmi va fi și bucătărioara. Imediat după ce voi mobila, voi cumpăra un set zdravăn de cuțite. Îmi place să am cuțite care să taie calumea! Așa că abia după ele voi trece la farfurii, castroane, sau ce mai are un om normal în casă.

Nu îmi văd casa mobilată cu altceva decât mobila la comanda. Pentru că nu țin minte să fi văzut pe undeva mobilier care să aibă doar sertare. În locul rafturilor ascunse de uși, vreau să spun. Pentru că mobila mea o să aibă muuuulte sertare. Până și patul din dormitor va avea sertar, pentru pilotă și perne. Și în dormitor nu voi avea nici televizor, nici calculator, nici nimic din ce se bagă în priză.

Și nu voi avea sufragerie și dormitor. Va fi o cameră creativă, nu o sufragerie. Cu un fotoliu mare, pentru citit. Un fotoliu pe care să încapă multe pături pufoase. Cu o măsuță de citit alături. Și voi avea o biblioteca maaare mare, pe tot peretele, în care vor fi numai cărțile mele preferate. Care vor fi și ele foarte multe. Și voi da mai departe, ca și acum, cărțile care mi-au plăcut, dar nu le-aș reciti.

Și cred că pereții liberi ar fi pictați. Nu îmi plac tablourile. Iar perdelele vor fi în culori pastel, iar draperiile mate, în culori aprinse.

Visul ăsta a apărut târziu. Nu știu ce așteptări aveam înainte. Cred că mă vedeam îmbătrânind în chirie. Dar timpul trece, am făcut un sfert de secol, nu mai am 20 de ani…Și cred că apariția unor idei despre casa ideală este primul pas spre maturizarea pe care o aștept de ceva vreme…

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: