Cartea de vineri – Copilul lui Noe – Eric-Emmanuel Schmitt

Cartea de astăzi este Copilul lui Noe. Nu vă pot spune cât mă bucur că am dat de ea la târg. Este pe lista mea de la începutul anului, de când am citit câteva recenzii despre ea.

Despre forma postărilor mele pentru lecturile de vineri țin să vă spun că este încă în teste. Având în vedere că scriu tot mai des despre cărți, m-am gândit să găsesc o structură numai a mea. De vreo lună preiau structura anterioară și în timp ce o adaptez, îmi tot vin idei. Sper să vă furnizez informații utile.

Detalii

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Editura: Humanitas

Număr Pagini: 184

Găsită la Kilipirim, disponibilă pe Elefant și Libris

Preț: întreg 10 RON (eu am dat 5 la târg)

Anul apariției: 2008

Nota mea: 9 din 10

Povestea:

Acțiunea se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial. Joseph este un copil evreu de 7 ani, aproape 8. Părinții au grijă să ducă o viață fără lipsuri, dar și fără o atmosferă religioasă. Însă într-o bună zi, sunt nevoiți să îl ascundă și să se despartă de el, pentru a rămâne cu toții în siguranță. Așa că îl duc la o familie de nobili catolici, care, la rândul lor, îl predau pe cel mic părintelui Pons.

Cum era de așteptat, copilul este complet derutat de ceea ce se întâmplă, căci este brusc nevoit să ducă o viață modestă. Însă această viață modestă se dovedește cea mai mare aventură a vieții lui.

Părintele Pons se dovedește un om foarte blând și cu un suflet imens, care ascundea copii evrei la școala sa cu internat, alături de catolici. Dar înainte de a ajunge acolo, fiecare micuț trecea pe la Marcelle „Drăcia Dracului”, o farmacistă cu limbaj foarte colorat, tupeu cât cuprinde și dragoste nemărginită față de copii. Femeia nu avea nimic nici cu evreii, nici cu naziștii. Însă considera dușman pe oricine îndrăznea să amenințe micuții. Așa că fiecare din noii elevi sub acoperire ai părintelui primea o nouă vârstă, un nume nou și un trecut de recitat, în caz de controale.

Odată trecuți de ea, cei mici ajungeau la internat, unde primeau un tutore din rândul copiilor mai mari. Joseph ajunge un aripa ocrotitoare a lui Rudy, un băiat de vreo 16 ani dacă țin bine minte. Rudy era un copil problemă: era slab la învățătură, neîndemânatic și grosolan. Ba chiar și ghinionist, după cum declara chiar el.

Cum cei doi aveau povești similare, devin la început amici, iar apoi prieteni. Împreună încearcă să descopere secretul părintelui Pons, care părăsea clădirea seară de seară, după ora stingerii. Acest secret, deși rămâne ascuns lui Rudy, este aflat de Joseph și îl apropie pe cel mic de preot ca de un părinte de sânge.

Părerea mea

Copilul lui Noe este una din cele mai inocente cărți citite de mine vreodată, alături de Oscar și Tanti Roz. Ambele vorbesc despre probleme foarte delicate, ale căror consecințe se răsfrâng asupra unor suflete nevinovate, de copii. Iar totul este cu atât mai emoționant cu cât este povestit prin ochii personajului principal.

Joseph este un micuț ce se trezește brusc în ghearele sorții, ascuns cu ajutorul unor străini. Momentele de inocență absolută, în care este derutat sau îngheață de frică, alternează cu cele în care dă dovadă de o maturitate remarcabilă cu o naturalețe pe care nici măcar nu o percepi la început, citind cartea. Felul în care percepe totul ți se transmite, cumva.

Legătura cu Dumnezeu este una foarte frumoasă în carte, căci părintele Pons are un fel superb de a explica celui mic de ce Divinitatea permite atâtea nedreptăți. Îmi place de asemenea cum se întrepătrund elemente din cele două religii, și cum, pentru protecția integrității religioase a evreilor mici, sunt găsite fel de fel de tertipuri pentru a-i scuti de participarea la anumite procesiuni.

Mă bucur foarte tare că am reușit să dau de cartea asta și să o citesc, pentru că, deși am citit povești asemănătoare, stilul lui Eric-Emmanuel Schmitt este unic. Reușește să spună o poveste tragică, precum cea a unui copil evreu, fără detalii „sângeroase”, spre deosebire de „Băiatul cu pijamale în dungi” de exemplu, unde ți se ridică părul pe ceafă când realizezi ce povestește copilul ăla.

Sper să vă pice în mână cândva unul din romanele acestui scriitor. Am citit două până acum și îl aștept cu nesaț pe următorul. Cuvintele sale curg simplu și profund, reușind să te lipească de carte, preț de 180 de pagini. Este super ușor de citit. Și poate fi, dacă stau să mă gândesc, o carte pe care să o citești când vii de la muncă seara, cu mintea amorțită după o zi de muncă.

Acum, o întrebare pentru cei care au citit deja cărți de acest autor: ce altceva îmi recomandați scris de el?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: