Bullets over Lipscani

 Teatru: Godot Cafe

Regia: Eugen Gyemant

Actori: Dan Rădulescu, Smaranda Caragea, Cătălin Babliuc

Scenariul piesei este, am citit undeva, inpirat de un text al lui Woody Allen. Un spectacol la care am râs cum nu am făcut-o de ceva vreme la teatru.

Personajele sunt cele care fascinează, mai mult decât orice altceva. Pentru că deşi oarecum banale şi pline de clisee, dau dovadă de expresivitate, de originalitate, de umor, de inteligenţă. Ştiu, ceea ce descriu sună contradictoriu. Dacă veţi vedea piesa veţi înţelege, promit.

Bullets over Lipscani spune povestea unui detectiv ce este angajat de o roşcată focoasă pentru a-l găsi pe Dumnezeu. Pe drum, trece pe la un rabin, pe la un falsificator de artă şi ajunge la însuşi Papa.

Se dovedeşte totuşi că nu căuta unde trebuie, pentru că un individ ce se potrivea descrierii se afla la morgă. Şi era mort când fusese adus.

Cea mai interesantă parte mi s-a părut cea în care detectivul este vizitat de moarte. Cum omul cu coasa nu prea anunţase că vine şi îşi făcuse o intrare “spectaculoasă”, victima încearcă să scape. Aşa că îşi provoacă “adversarul” iar cei doi ajung să joace…Mortal Kombat. Ideea de a juca aşa ceva cu moartea mi s-a părut genială! Şi nu cred că ar fi fost la fel de interesant fără actori. Sincer vă spun. Când am văzut cum coboară ecranul şi începe proiecţia jocului, am crezut că mă înşeală privirea. Între timp, detectivul şi Moartea negociau să joace pe bani plus încă o zi de viaţă, ca doi tovarăşi care se îndeamnă reciproc în parc, la table.

A treia poveste este a unui bărbat care caută satisfacţie intelectuală. Dar nu se mai mulţumea cu studentele tocilare, care deşi nu împliniseră bine 18 ani, ştiau să comenteze textele lui Dostoievski. Voia să facă cunoştinţă cu matroana care i le trimitea, şi pe care o cunoştea doar la telefon, dar despre care îşi dădea seama că este o femeie citită. Cum se încheie o să vedeţi singurei, la teatru.

Vă spun: piesa merită văzută, cum spuneam mai sus, pentru contrastul între clişee şi originalitate. Acţiunea seamănă cu cea a unui film foarte vechi cu detectivi, cu replici şi descrieri pe alocuri răsuflate. Dar umorul este senzaţional, iar sursele lui sunt surprinzătoare. Iar conotaţiile culturale…un deliciu!

La finalul piesei am avut plăcerea de a da mâna cu Eugen, regizorul. Am descoperit un om cald, zâmbitor, prietenos, iar asta m-a făcut cumva să vreau să văd şi alte piese ale lui. Acum trebuie doar să decid ce vreau să văd data viitoare – Îndoiala sau Jurnalul lui Adam şi al Evei?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

2 Responses

  1. June 2, 2015

    […] și foarte talentate. De la Dan Rădulescu, sincer, nu mă așteptam la mai puțin. Mi-a plăcut in Bullets over Lipscani, mi-a plăcut și în Nunta […]

  2. January 17, 2016

    […] Rădulescu în piesă, pentru că versatilitatea lui nu încetează să mă surprindă. L-am văzut detectiv, cuceritor și Adam, nu știu dacă mă așteptam să-l văd într-un pulover cu prințesă, drept […]

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: